Prajitura cu gem

Netezesc cu podul palmei o hirtie ingalbenita .
Este o hirtie pretioasa ce-a strabatut vremurile, pastrind pe ea scrisul mamei mele dar nu numai atit.
Insiruirea literelor marunte poarta cu ele, peste timp, modul in care bunica mea pregatea cea mai simpla prajitura cu gem.
Mama isi notase reteta nu pentru ca nu ar fi tinut-o minte ci pentru ca voia ca ea sa nu se piarda.
Insa tocmai asta se intimplase.
Multa vreme a cautat-o vrind sa mi-o dea, cunoscindu-mi pasiunea pentru prajiturit, insa zadarnic.
Strecurase hirtia intre paginile unei carti de bucate uitind la scurt timp de ea.
Cind cartea a ajuns la mine, rasfoind-o, am gasit si notita, aflind in sfirsit motivul pentru care era atit de importanta.
Sub titlu, intre paranteze, mama scrisese: "(preferata mamaiei Icuta)".
Am pregatit de multe ori de atunci prajitura cu gem, insa profit acum de ocazie ca sa transmit reteta fetelor mele - care o adora, fiind sigura ca vor sti sa aprecieze valoarea unei astfel de mosteniri.
Si am convingerea ca oricine va dori sa incerce prajitura nu va fi dezamagit, astfel incit dorinta mamei mele de a nu se pierde reteta va fi indeplinita.

Cu exceptia faptului ca in locul osinzei din reteta originala am folosit unt, restul ingredientelor sint:
- 3 galbenusuri
- 1 ou
- 250 grame unt (osinza)
- 250 grame zahar
- un plic zahar vanilat
- 500 grame faina (si ceva in plus, daca este nevoie pentru aluat) + 100 grame (pentru coca de razatura)
- un praf de copt
- coaja rasa de la o lamiie
- un borcan cu gem de gutui pentru umplutura

Intii se bat bine untul, zaharul, zaharul vanilat, galbenusurile si oul intreg.
Eu am profitat de ajutorul mixerului amestecind ingredientele la viteza mare a aparatului pina am obtinut o crema spumoasa cu ceva volum.

Faina se cerne impreuna cu praful de copt intr-un alt vas.

Se adauga crema de unt si ou peste faina si se rade deasupra coaja de la o lamiie.

Se framinta totul pina se obtine o coca ferma, de consistenta plastelinei. Se mai presara ceva faina, daca este nevoie, pina ce coca nu se mai lipeste de miini si de peretii vasului.
Se pastreaza o treime (1/3) din aluat iar restul se intinde intr-un strat uniform in tava unsa cu unt si tapetata cu faina (se poate folosi si hirtie de copt).
Se rastoarna peste compozitie continutul unui borcan cu gem de gutui acoperind toata suprafata foii de aluat.

Se mai adauga 150 grame de faina peste aluatul pastrat si se framinta pina se obtine o coca mai tare.
Aceasta se rade pe razatoarea cu gauri mari (pentru mere) deasupra prajiturii asa incit fulgii rezultati sa formeze inca un strat de aluat (ne putem ajuta de furculita pentru a imprastia fulgii uniform).

Se introduce tava in cuptor si se coace prajitura pentru aproximativ 30 de minute la foc mediu (o temperatura de 200 grade Celsius).
Va fi gata cind fulgii de aluat vor capata o culoare aurie.

Delicioasa prajitura pregatita intr-o atmosfera calda, vesela, de nenumarate ori, mai ales in preajma sarbatorilor, ca o introducere in atmosfera.
Cel putin una din aceste amintiri este memorabila pentru faptul ca, pe parcursul pregatirii prajiturii, la radio se desfasura un concurs cu premii iar fetele mele s-au mobilizat sa participe, in final reusind sa si cistige concursul, ceea ce le-a adus o suma de bani cu care au cumparat o cantitate impresionanta de portocale, sucuri si muulte dulciuri pentru toata familia.

Bratkartoffeln - cartofi taranesti cu ceapa si sunca

Sibiul este orasul care marcheaza definitiv memoria vizitatorului.

Pastrind inca înscrise în zidaria vremurilor urmele inceputului de secol XX - una dintre cele mai frumoase perioade ale sale caracterizata de prosperitate, cind era cunoscut ca Mica Viena datorita vietii sociale si culturale foarte active - te atrage ca un magnet pe vechea Promenada pietruita purtindu-ti pasii catre Piata Centrala, aceeasi in care isi afisa pe la 1918 eleganta cosmopolita o lume educata ce vorbea romaneste dar si maghiara, predominind insa germana sau dialectul sasesc.

Acelasi amestec lingvistic se pastreaza si azi, intr-un cadru modernizat animat de restaurante si cafenele, in care varietatea preparatelor poarta pina la noi amestecul obiceiurilor sasilor, maghiarilor si romanilor ce au convietuit de-a lungul timpului pe aceste meleaguri.

Ne aflam in Sibiu la mijlocul unei escapade turistice in zona, dupa o vizita in Cisnadioara unde am urcat la vechea cetate fortificata de pe culmea stincoasa a dealului Sf. Mihail, iar mirosurile imbietoare ce razbateau din restaurante ne-au creat ceva discomfort in zona stomacului, aducindu-ne aminte ca ne era foame.

Lasind in urma forfota centrala ne indreptam catre o straduta care leaga turnurile vechii cetati de Piata Mare.

Stiam acolo, in pivnita unei cladiri de secol XV, un restaurant ardelenesc cu mancaruri traditionale, cu vin si rachiu la butoi, cu muzica lautareasca adevarata, cu ospatari imbracati in autentice costume populare, ce te servesc prompt, binedispusi si cu mult profesionalism: Crama Sibiul vechi.

Décor simplu de beci taranesc, cu locuri putine, crama justifica forfota clientilor cunoscatori prin bucatele gustoase, atmosfera intima si primirea calduroasa.

Cunosteam toate aceste placute amanunte insa mai exista un motiv pentru care ne-am dorit sa luam masa la crama: bratkartoffeln.

Despre ce vorbesc?

Despre o garnitura apetisanta de cartofi gatiti cu sunca afumata si ceapa, condimentati cu boia de ardei, un preparat asimilat de la etnicii germani ce au convietuit secole la rind cu romanii in Transilvania.

Denumit si micul dejun al taranului, bratkartoffeln a fost vreme indelungata puntea de legatura pentru oamenii plecati la oras sa lucreze in industrie si originea lor din mediul rural, inlocuind hrana calda si atmosfera de familie ce le lipsea.

Bratkartoffeln - sehr gut!

Nu necesita prea mult timp de pregatire, nefiind o reteta complicata.

Scapati ieftin cu:

- citiva cartofi - 5 - 6 bucati, 

- o ceapa, 

- o bucata de bacon - 150 grame

- o lingurita boia dulce

- 4 - 5 linguri ulei

- sare, piper - dupa gust

Cartofii se spala bine si se fierb in coaja, cu doua - trei ore inainte de a prepara reteta. Se scurg de apa in care au fiert si se lasa sa se raceasca.

Se curata cartofii de coaja si se taie in rondele subtiri.

Se incinge uleiul si se rumenesc la foc mocnit feliile de cartof pina capata o crusta aurie pe toate partile apoi se scot intr-un alt vas.

Se feliaza baconul si se rastoarna in uleiul in care s-au rumenit cartofii. 

Se toaca o ceapa rosie si se adauga peste sunca prajita, amestecindu-se usor pina se inmoaie putin.

Adaugam totul peste cartofii rumeniti. Potrivim de sare si piper apoi condimentam cu boiaua de ardei.

Se impinge vasul pe foc si se amesteca delicat ingredientele pentru 3 minute, cit sa se combine aromele.

Se indeparteaza vasul de pe foc si se serveste.

Poate fi o garnitura potrivita pentru ceva cirnati, sau poate pentru o portie de friptura dar se poate servi si ca atare. 

Se poate pastra si de pe o zi pe alta, urmind a se incalzi intr-un vas termorezistent in cuptor.

 Potriviti o salata de muraturi si o cana de vin rosu pentru un gust desavirsit.

Pofta buna!.

Crema de broccoli cu maioneza de usturoi

Stii ca ti-a reusit o reteta atunci cind cei pentru care ai pregatit preparatul isi exprima satisfactia scotind la fiecare inghititura eclamatii admirative.

Astfel de experiente merita consemnate pentru combinatia perfecta a ingredientelor, amestecate intr-un mod simplu dar care maximizeaza incredibil aromele.

Broccoli este o leguma - la moda - cu un gust deosebit ce merita descoperit.

Gatit la cuptor sau la abur, in combinatie cu smintina ori brinza, stropit cu lamiie si garnisit cu parmezan, broccoli te surprinde cu savoarea sa fina si delicata, usor metalica datorita componentilor minerali din continut.

De data aceasta mi-am dorit sa incerc ceva inedit, care sa presupuna gatirea cit mai rapida a legumei, pentru a-si pastra calitatile nutritive, si, prin analogie cu conopida – sora sa “blonda” pe care o ador sub forma deliciosului aperitiv cremos, mi-am imaginat o crema de broccoli cu maioneza si usturoi.

Si am trecut la fapte.

Ingredientele sint simple si putine iar cantitatile la alegere, dupa gust si preferinta.
Eu am folosit:
- 500 grame broccoli (buchetelele de pe o capatina sau un pachet de broccoli congelat)
- 50 grame graviera (parmezan)
- un galbenus de ou
- 50 ml ulei
- 2 catei de usturoi
- zeama de la o jumatate de lamiie
- 2 linguri seminte de pin

Am procedat in modul urmator:
Am oparit timp de 3 minute buchetelele de broccoli scotindu-le apoi pe un servetel de hirtie absorbanta.

Intr-o tigaie am incins doua linguri de ulei in care am calit buchetelele oparite pina s-au caramelizat usor intorcindu-le cu grija pe toate partile (max. 5 minute) dupa care le-am lasat sa se racoreasca..

Intre timp am curatat usturoiul indepartind si miezul incoltit dupa care l-am dat pe razatoarea fina.
Am adaugat un virf de cutit de sare si am frecat energic pina ce usturoiul si-a lasat sucul apoi am turnat incet si amestecind continuu ca la maioneza trei - patru linguri de ulei obtinind un mujdei cremos. Am separat galbenusul unui ou de albus si l-am adaugat cremei de usturoi. Am omogenizat adaugind strop cu strop inca doua linguri de ulei. A rezultat o maioneza usturoiata pe care, la momentul potrivit, o voi adauga cremei de broccoli.

Buchetelele de broccoli pregatite anterior le-am pus in vasul mixerului adaugind si brinza graviera.

Mixind bine la viteza medie am obtinut un amestec cremos, nu foarte fin, pastrind un aspect usor rustic, ca si cind a fost tocat manual. Acum se adauga maioneza cu usturoi si zeama de lamiie incorporindu-se in amestec pina ce crema devine fina.

Se poate servi imediat cu piine prajita sau pesmet, cu lipie sau biscuiti sarati, presarata cu seminte de pin prajite pe tabla sau, pentru efect, decorata cu felii de masline.
Nu va indoiti de rezultat.
Mergeti la sigur.
Veti face impresie oricind.

Placinta cu ciuperci

Cu riscul de a deveni usor monotona, tema placintelor revine destul de des in lista preferintelor noastre culinare.

Si asta pentru ca obiceiurile noastre alimentare sint major influentate de bucataria greceasca, in special cea din Epir (ηπειρωτικα), ca urmare a faptului ca ne-au fost transmise de cea de la care eu am invatat sa gatesc - soacra mea.

Zona montana din lantul muntilor Pindului, de o nespusa frumusete insa deosebit de greu accesibila datorita masivelor muntoase cu vai adinci si pereti stincosi, in care principala ocupatie era (si inca mai este) cresterea animalelor, presupunea ca oamenii locului sa caute pasuni pentru pastorirea turmelor de oi departe de casa, unde ramineau pentru perioade lungi de timp.

Asa se face ca, la plecare, purtau in traiste hrana ce trebuia sa le ostoiasca foamea pentru cit mai multa vreme.

Un "sandvici" antic, placinta era cea mai potrivita  situatiei, pastrindu-se multa vreme proaspata, imbinind proprietati hranitoare complexe cu gustul mincarii de acasa, pentru cei care zile lungi, nesfirsite, nu aveau alti tovarasi alaturi decit magarul, ciinii, oile, si vulturii ce se avintau spre culmile de piatra.

Pornind de la acest obicei, placinta a devenit un punct de referinta pentru zona Epirului, cea cu brinza de oaie sau capra detinind suprematia in clasamentul placintelor.

Trecind peste lunga introducere, placinta de azi reprezinta o experienta culinara delicioasa, asociind preferinta mea speciala pentru ciuperci cu un preparat traditional familiar: placinta cu ciuperci.

Pentru pregatire am folosit urmatoarele ingrediente:

- un pachet foi de placinta Linco

- 500 grame ciuperci champignion

- 2 oua + un galbenus

- 250 grame feta de oaie

- 3 linguri seminte de susan

- o legatura patrunjel proaspat

- 2 linguri unt

- 4 linguri ulei de masline

- o lingura de lapte

- sare, dupa gust.

Intii se spala bine si, daca este nevoie, se curata ciupercile.

Se toaca apoi impreuna cu patrunjelul verde si se calesc in doua linguri de ulei de masline pina ce se evapora toata apa pe care au lasat-o.

Se lasa sa se racoreasca dupa care se adauga brinza rasa si ouale amestecindu-se pina la omogenizarea amestecului. Se sareaza dupa preferinta. Adaugam si doua linguri de seminte de susan incorporindu-le in amestec.

Se taie in doua, pe lung, foile dintr-un pachet de foi de placinta. Se amesteca untul cu doua linguri de ulei de masline cu scopul de a unge foile inainte de umplere. Se ung pe rind cite trei foi asezindu-se o cantitate suficienta de compozitie pe toata suprafata, fara a exagera. Se intorc intii marginile laterale dupa care apucind de un colt intoarcem pina suprapunem capatul peste marginea foii. 

Procedam in acelasi mod pina obtinem un pachetel triunghiular pe care il vom aseza in tava asternuta cu hirtie de copt din timp.

Se amesteca galbenusul de ou cu laptele si un pic de sare si se ung placintele dupa care se presara seminte de susan.

Se coc la 200 de grade Celsius pina devin aurii.

Vom obtine un aperitiv delicios, cu un gust bogat, aromat, cu o textura crocanta si interior cremos.

Sint mai gustoase dupa ce se racesc.

Crochete de peste - Ψαρό Κεφτέδες

Cind va povesteam la o postare anterioara despre pasiunea de a pescui a sotului meu nu ma gindeam ca voi reveni spunindu-va ca, in calitate de pescar amator incepator, ma pot lauda cu o captura taaaare frumoasa:

Peste de apa dulce din familia ciprinidelor (Cyprinus carpio)

Captura de 2 kg

Meritul de a scoate insa din apa acest peste, ceea ce presupune indeminare si pricepere, ii revine sotului meu in totalitate.
Cine se pricepe, stie ca un crap de 2 kilograme nu se da batut cu una cu doua, lupta cerind tactica si rabdare, mai ales cind montura pregatita nu se adresa unui astfel de peste.
A fost un drill spectaculos (= actiunea de scoatere a pestelui din apa dupa intepare, timp in care acesta executa manevre pentru a scapa. Pentru reusita acestei actiuni, pe durata drilului se cauta momentul in care se da pestelui aer (se tine cateva secunde, in mod repetat, cu capul scos din apa), asa incit, ametit fiind, pestele va fi mai usor capturat.), satisfactia de a vedea pestele in mincioc fiind dovada aplicarii unei proceduri corecte.
O partida reusita, cu o captura generoasa, in limita permisa de un regulament propriu impus, cu constiinta ca vom mai pescui si alta data acolo.

Deci, avem pestele.
Sa gatim.
Reteta de astazi: crochete de peste cu legume - Ψαρό Κεφτέδες

Pentru pregatire am avut nevoie de:
- 2 fileuri de peste
- 2 morcovi
- 2 radacini de patrunjel
- 1 cartof mare
- o legatura patrunjel verde
- 3 catei de usturoi
- sare, piper - dupa preferinta
- 1 ou (maxim 2)

Pentru crusta:
- 50 grame pesmet alb
- 50 grame cascaval ras

Se fileteaza pestele, crestindu-se sub ureche pina la coloana, dupa care se impinge lama cutitului catre coada, apasind continuu pe osul central si urmarind linia spatelui. Se spala fileurile rezultate si se pun la fiert in apa cu putina sare.

Intre timp curatam si spalam legumele, morcov, patrunjel si cartof, punindu-le si pe acestea la fiert.

Se lasa sa se raceasca atit pestele cit si legumele dupa ce au fiert, scurgindu-le in prealabil de apa.

Se curata carnea de peste de pe oase, iar legumele se taie in bucati potrivite, pregatindu-le pentru tocat. Se adauga usturoiul si patrunjelul verde.

Se condimenteaza amestecul rezultat, adaugindu-se sare si piper dupa gust. Pentru legarea tocaturii se adauga un ou (daca considerati necesar, mai adaugati unul). Se omogenizeaza compozitia apoi se lasa deoparte pentru citeva minute, pentru combinarea aromelor.

Intr-o farfurie se rade marunt cascavalul dupa care se adauga pesmetul, amestecindu-se energic, astfel incit firisoarele de cascaval sa nu ramina lipite.

Se portioneaza compozitia de peste, formindu-se bastonase putin mai groase ce se vor trece prin amestecul de pesmet.

Se infierbinta uleiul intr-o tigaie, apoi se aseaza pe rind crochetele de peste, rumenindu-se uniform pe toate partile. Se vor scoate pe masura ce se rumenesc pe o hirtie absorbanta, indepartindu-se surplusul de ulei.

Un aperitiv delicat, apetisant si savuros. Asortindu-le cu un sos de iaurt cu castraveti si completind cu legume proaspete, reprezinta o gustare delicioasa, hranitoare si sanatoasa.