Midii saganaki (prajite) - μύδια σαγανάκι

Imi place sa-mi petrec timpul trecindu-mi privirea peste albumele mele dragi cu fotografiile familiei.

De fiecare data cind fac acest lucru retraiesc atit de intens momentele imortalizate incit simt chiar si strinsoarea degetului in mina copilului ce invata sa mearga agatindu-se cu putere de cel mai de incredere sprijin, sau gustul sarat al lacrimilor pe care le-am cules cu buzele mele de pe obrajorii bucalati cind in graba pasilor nesiguri pruncii mei si-au pierdut echilibrul si si-au julit genunchii, ori caldura mingiierii plina de iubire pe care sotul meu mi-o daruia. Simt chiar si greutatea trupului rotofei al nepotului pe care il ridicam in brate chiar si in ultima luna de sarcina, sau aud vocea nazala si alintata a copilului ce ma priveste din poze cu ochii de culoarea turcoazului.

Si cum sa nu-mi amintesc seara petrecuta pe malul marii, intr-un restaurant din Pireu, cind, privind fotografia, simt clipocitul valurilor sub podea si vad tremurul lampioanelor pe nelinistea apei, dar cel mai pregnant simt gustul sarat ca marea al midiilor albastre ce umpleau platoul din fata mea si pe care le-am gustat atunci pentru prima data (1980).

Am tresarit de multe ori, aflindu-ma in fata raionului de peste din hypermarket, la vederea saculetilor cu midii, dar mi-a lipsit curajul de a incerca o experienta in bucataria proprie.

Pina intr-o zi cind sotul meu m-a incurajat, stiind cit de mult mi-a placut gustul lor suculent, usor picant, si delicat aromat.

Mi-am luat o traistuta si, cu ceva neliniste in suflet, m-am indreptat catre casa asteptind sa-mi confirm faptul ca nu a fost doar efuziunea momentului si cadrul romantic care mi-au marcat memoria gustativa.

Asa am ajuns sa pregatesc, chiar de Buna Vestire, minunatele Midii saganaki (prajite) - (μύδια σαγανάκι).

Pina la faza prepararii este necesara o selectie si o curatare atenta a cochiliilor care se face astfel:

- intii se aleg doar midiile perfect inchise, semn ca acestea sint inca vii (in caz contrar ele devin toxice ceea ce duce la imposibilitatea de a le consuma).

- se spala cu multa apa rece, fara a le lasa sa stea in apa dulce, care le omoara.

- cu ajutorul unei perii aspre se spala nisipul de pe ele si se indeparteaza firele aspre (eu am folosit o foarfeca de bucatarie)

Acum sint gata pentru a fi gatite.

Midiile sunt bogate in minerale, continind cantitati bune de iod, fier (mai mult fier decit in cantitatea echivalenta de carne rosie), calciu, fosfor si zinc.

Sint multe moduri de preparare, midiile fiind considerate o delicatesa in multe tari din lume, insa gatirea lor trebuie sa se faca doar pentru foarte putin timp, altfel se transforma intr-o masa elastica, care sigur nu va fi apreciata.

Eu le-am pregatit in sos de vin cu usturoi, asezonindu-le din belsug cu patrunjel verde.

Cantitatile sint informative putind fi ajustate dupa gustul fiecaruia.

Am avut nevoie de 

- un pahar de vin alb sec,

- 2 - 3 catei de usturoi

- 3 - 4 linguri ulei de masline

- o legatura de patrunjel verde

Am pus la fiert apa intr-un vas si cind aceasta a dat in clocot am aruncat inauntru midiile pentru doua - trei minute. Veti sti ca sint gata cind cochiliile lor se vor deschide. Atunci se scurg de apa si se dau deoparte.

Intr-o tigaie se pune uleiul de masline si se caleste usturoiul.

Cind acesta s-a rumenit se adauga vinul alb sec lasindu-se sa fiarba doua - trei minute.

Intre timp se spala si se toaca patrunjelul verde.

Se stinge focul si se adauga midiile amestecind usor pentru ca sosul sa le patrunda uniform. 

Se presara si patrunjelul apoi se acopera cinci minute vasul cu un capac pentru ca aburul sa combine aromele.

Nu este necesar sa se adauge sare deoarece gustul lor este suficient de sarat datorita mediului in care au trait.

Sint gata pentru a fi servite.

* Daca va este pe plac gustul mai puternic al usturoiului puteti pregati si un mujdei pe care sa il adaugati peste midii inainte de a acoperi cratita.

Delicioase!

Un aperitiv suculent, ce aduce cu el aroma sarata a marii, pe care eu il ador, insa care nu este pe placul multora.

Tort Castelul din povesti

O rasplata dulce la sfirsitul unei sedinte in bucatarie cu prichindeii unei grupe de gradinita.

Blat colorat insiropat cu sirop de capsuni
Ganache de ciocolata alba cu bucati de capsuni
Blat pandispan cu spuma de capsuni si bucati de capsuni
Decor fondant

Spirale cu brinzeturi fine, chimen si seminte de pin

Cea mai mare sarbatoare a crestinilor, Invierea Domnului, ofera prilejul de a trai clipe de bucurie sfanta, fiind precedata de traditii si obiceiuri destinate pocaintei si purificarii, conditii obligatorii marelui eveniment.

Linia educativa impusa de regimul pe care l-am traversat in perioada pregatirii scolare, ca si documentatia limitata in aceasta privinta, mi-au ingradit posibilitatea de a obtine explicatii in legatura cu subiectele religioase. 

Formatia mea profesionala, indreptata catre explicarea rationala a lucrurilor, m-a facut sa profit de oferta actuala a literaturii de specialitate, incercind sa creez legaturi logice intre credinta si realitate.

Trebuie sa spunem ca sarbatoarea Sfintelor Pasti nu este una izolata. Ea antreneaza un intreg ciclu de sarbatori si evenimente, care fac sa se individualizeze, clar, in calendarul ortodox, momentul pascal. Acesta cuprinde mai multe sarbatori, de la intrarea in Postul Mare pana la Pogorirea Duhului Sfint (Rusaliile), adica perioadele numite, in termeni bisericesti, a Triodului si a Penticostarului.

Postul nu este doar o simpla dieta intemeiata pe infrinare si renuntare, o abtinere de la anumite mincaruri, in scopul de a primi iertarea pacatelor, ci este o stare de eliberare si stapinire de sine, pentru a trai o viata noua, in bucuria si lumina prezentei lui Hristos.

Pe plan popular, inceperea Postului Mare este marcata prin distractia care se face inainte de post.  

Asa cum reiese din cintarile Triodului, postul este rastimpul de lumina al fapturii, in care tot universul intra in slava lui Dumnezeu: „Preacinstitul Post sa-l incepem cu bucurie, stralucind cu razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt: stralucirea dragostei, fulgerul rugaciunii, sfintenia curatiei, taria barbatiei. Sa ajungem luminati la Sfinta Inviere cea de a treia zi care lumineaza lumea cu nestricaciunea“.

Miscandu-si data an de an in zona calendaristica a sezonului agrar, Lasatul Secului a asimilat numeroase practici specifice renovarii sau schimbarii timpului, reusind sa alcatuiasca un ciclu de sarbatori format din doua saptamani: Saptamana Nebunilor si Saptamana Caii lui Santoader. Saptamana Nebunilor se suprapune peste Saptamana Alba (Saptamana Branzei). Aceste zile ne pregatesc pentru Postul cel Mare. Iar saptamana pe care o parcurgem este cunoscuta si sub denumirea de Saptamana Alba. Ea precede inceputul Postului Mare si este menita sa-i pregateasca pe credinciosi pentru perioada de pocainta si de post care va urma. In aceasta saptamana se face dezlegare la lapte, branza, oua si peste. Este o saptamana intermediara intre post si dulce si ne introduce in Postul Mare, in duminica lasatului sec de branza. In aceasta saptamina grecii gatesc in mod deosebit preparate pe baza de brinza si lapte.

In Grecia, Triodul (cartea de imnuri bisericesti intonate in trei duminici: "Vamesului si a Fariseului", "Fiului Risipitor" si “Carnavalul” – [derivat etimologic din cuvintele latine: carnem levare care inseamna a opri consumul de carne.]) este marcat de carnavaluri (mascarade ce isi au originea in ritualurile pagine ale grecilor antici de a sarbatori in cinstea lui Dionysos, zeul vinului si al veseliei, si sint asociate cu renasterea naturii) ce se incheie cu inaltatul zmeelor, ce simbolizeaza scaparea de grijile iernii, in Lunea Curata - καθαρά Δευτέρα.

Declarindu-mi rezerva in privinta postirii (nefiind o traditie cultivata in familia noastra), cu toate beneficiile ce recurg din acest obicei asupra organismului, m-am conformat totusi ritualului Lasatului de Sec (v. Saptamina Brinzei), si am pregatit mici placintute, complicindu-le - pentru efect - cu trei feluri de brinza si ceva seminte. 

Asadar, Spirale cu brinzeturi fine.

Ingrediente putine, manopera simpla, rezultat fabulos.

- un pachet aluat foietaj Morarita (500 grame)

- 100 grame (mai mult sau mai putin - dupa preferinta) brinza tartinabila de capra 

- 100 grame gorgonzola

- 100 grame parmezan

- 25 grame (doua linguri) seminte de chimen

- 30 de grame seminte de pin

- un galbenus

- o lingura cu lapte

Am scos din timp aluatul foietaj ca sa se decongeleze la temperatura camerei.

Apoi am pregatit cele trei tipuri de brinza.

Cind foietajul a devenit maleabil, putind sa-l desfasor fara sa se crape, l-am intins pe masa de lucru.

Am intins primul strat de brinza din brinza tartinabila de capra creind o baza pentru celelalte.

Urmatorul strat l-am format din gorgonzola pe care am dat-o pe razatoarea fina, lucru destul de greu de realizat, avind in vedere consistenta cremoasa a brinzei.

Pe urma am distribuit uniform pe suprafata pregatita si parmezanul ras.

Am presarat generos semintele de chimen

apoi si pe cele de pin, procedind astfel ca sa am un control ca le-am distribuit uniform pe totata foaia.

Am intors marginea foietajului peste umplutura dupa care, ajutindu-ma de folia in care a fost infasurat foietajul, am rasucit intr-un sul strins toata foaia,

din care, cu un cutit cu zimti, am taiat inele groase de aproximativ 2 cm.

Le-am asezat pe planul sectionat intr-o tava pregatita din timp cu foaie de copt si le-am uns cu galbenusul frecat cu un praf de sare si o lingura cu lapte.

Facultativ, am presarat deasupra citeva fire de parmezan ras.

Se coc la o temperatura de 220 de grade Celsius pentru maxim 30 de minute (se face o vizionare intermediara si se mai lasa putin sau se scot daca au o crusta aurie).

Servirea este optionala: alaturi de un pahar cu iaurt, chefir ori sana, sau, impreuna cu un pahar generos de bere.