Creierul de origine animala este alimentul care conţine cel mai mult colesterol.
De aceea, nu este recomandat persoanelor cu hipercolesterolemie, cu dislipidemie şi maladii cardiovasculare, ca şi celor cu afectiuni hepatorenale.
Dar are în compoziţie şi grăsimi sănătoase, plus câteva vitamine importante.
Creierul este o sursă foarte bună şi de fier, de vitaminele B6 şi B12 (cea din urmă se găseşte în puţine alimente şi este importantă în prevenirea anemiei şi bolilor nervoase) şi de vitaminele C şi E.
Motiv pentru care, cei fără probleme de sănătate nu ar trebui să il excludă total din
dietă.
Desigur, sint multi cei care nu agreeaza textura sa cremoasa insa, acest aperitiv este o delicatesa deosebit de apreciata, facind parte din istoria culinara a multor popoare a caror principala ocupatie o constituie cresterea animalelor.
Cea mai simpla forma de pregatire a acestui produs este Creierul pané.
Totusi, sint necesare citeva etape premergatoare gatirii care trebuie respectate.
In primul rind, alegerea organelor se face tinind cont de aspect, bucatile trebuind sa fie intregi, respectind forma anatomica cunoscuta.
Culoarea retelei de vase de singe trebuie sa fie vie, acest lucru aratind faptul ca organele sint proaspete (de acest lucru ne vom asigura verificind si termenul de valabilitate, stiut fiind ca produsul este foarte perisabil, ceea ce inseamna ca data recoltarii trebuie sa fie foarte recenta).
Vom indeparta cu grija orice urme de structura osoasa de pe bucatile de creier pe care urmeaza sa le pregatim, dupa care le vom scufunda incet intr-un vas cu apa rece, in care vor sta pentru cel putin 20 de minute. In felul acesta se indepateaza surplusul de singe, bucatile raminind albe si curate.
P.S. Daca considerati ca este necesar, schimbati apa dupa 10 minute (asta in cazul in care s-a colorat prea tare).
O alta etapa pregatitoare este fierberea pentru aproximativ 20 de minute a bucatilor de creier, in apa cu sare, necesara pentru închegarea masei cerebrale, asa incit, in etapa de prajire nu se va mai produce spuma.
Se vor scoate pe hirtie absorbanta lasindu-se sa se raceasca complet inainte de faza finala.
Se pregateste un amestec de faina cu sare - dupa gust si condimentata dupa preferinta cu piper.
Intr-un vas se bat spuma doua oua cu un praf de sare (un virf de cutit).
Punem o tigaie cu ulei pe foc, incercind sa vedem daca acesta este suficient de fierbinte presarind cu virful degetelor un praf de faina inainte de a pune la prajit bucatile de creier. Vom sti ca este momentul potrivit daca faina va sfirii in contact cu uleiul fierbinte.
Se trec bucatile alternativ prin faina, ou si din nou faina, asezindu-se cu grija in tigaie.
Se intorc cu grija si pe cealalta parte cind s-au rumenit, urmarindu-se prajirea uniforma pe ambele parti.
Alaturi de o salata asortata, acest aperitiv poate constitui o masa principala, un mic dejun satios ce va oferi energia necesara pentru o zi de munca cu efort sustinut, sau poate face onorabil fata unei mese festive.
Incercati-l inainte de a-l refuza!
Veti fi placut surprinsi!
Completati cu un pahar de vin alb, sec.