Pagini

luni, 5 decembrie 2011

Fasole scazuta la cuptor

Imi aduc aminte ca, de cite ori mergeam in Grecia (in regimul ceausist de austeritate), aduceam in dar pentru soacra mea fasole gigant (Φασόλια Γίγαντες). Ba chiar devenise un obicei ca cel care calatorea acolo  la intoarcere sa aduca si boabele minunate. Uriase, cum nu am vazut pe la noi, deveneau cremoase si tare gustoase cind le gateam.
Mi-au revenit in minte toate astazi cind am gatit fasole scazuta la cuptor, emotionindu-ma.


Am pus de aseara la inmuiat 1/2 kg de fasole cu bobul mare (cea mai mare pe care am gasit-o in piata).
Dimineata, am scurs apa si, dupa ce am clatit un pic fasolea, am acoperit-o cu apa si am pus-o la fiert.
Respectind "ritualul", am schimbat apa de trei ori, dupa care am lasat-o in sfirsit sa fiarba pina s-a inmuiat.
Intre timp am curatat o ceapa mare si am tocat-o.
Am pus 1/2 ceasca de ulei de masline in tigaie si cind s-a incins am pus ceapa la calit.
Am pus totul, fasole fiarta si ceapa prajita, la un loc intr-un vas de lut, apoi am adaugat foi de dafin, boabe de piper si sare dupa gust, dupa care am pus vasul in cuptor pentru vreo 40 de minute, ca zeama sa scada si sa se ingroase putin.
In tigaia in care am calit ceapa am pus o lingura de pasta de rosii si am adaugat o cescuta de apa, apoi am pus la foc mic sa dea citeva clocote.
Am turnat sosul peste fasolea din cuptor si am lasat sa mai fiarba impreuna inca vreo 10 minute ca sa se combine toate aromele si sa mai scada.

Alaturi de o garnitura de gogosari acri, sau orice alte muraturi (un plus de vit. c), dar si mai bine cu o felie de feta linga si doua - trei masline, acest fel de mincare va fi intotdeauna delicios.

O gluma buna despre cum trebuie gatita fasolea spune:
- se pune fasolea la inmuiat intr-un vas cu apa rece de seara pina dimineata
- dimineata se scurge fasolea de apa in care a stat la inmuiat, se adauga alta si se pune la fiert
- dupa ce fierbe zece minute din nou se scurge adaugind apoi apa fiarta si din nou se pune la fiert, repetindu-se aceasta operatiune de trei ori
- a patra oara, se arunca apa cu fasole cu tot si se pune la fiert o bucata zdravana de carne pe care o veti gati cum veti dori.

Dar trecind la lucruri serioase, am aflat ca:
* Daca dorim sa gatim fasole uscata, pentru ca este un produs deshidratat, se recomanda sa o punem seara la inmuiat. O lasam peste noapte in apa rece iar dimineata scurgem apa si punem apa proaspata. Astfel se reduce cantitatea de glucide naturale pe care o contine fasolea, si se reduce riscul de aparitie a balonarii si gazelor. Unele soiuri de fasole boabe contin toxine, asa-zisii inhibitori de proteaza, care la om impiedica digestia proteinelor. In timpul inmuierii, aceste substante trec in apa, de aceea aceasta trebuie aruncata si boabele trebuie puse la fiert in apa proaspata. Chiar si fara acest tratament preliminar fasolea are un gust impecabil, insa organismul uman poate folosi optim proteina din fasole numai daca sint eliminate substantele indigeste. Daca vreti sa fiti complet siguri, puneti boabele intr-o oala cu apa proaspata si lasati-le sa dea in clocot; apoi scurgeti si puneti inca o data fasolea la fiert, in apa proaspata care clocoteste usor.


2 comentarii: