Pagini

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Salata orientala

De ce "orientala"? Mai degraba ar trebui sa i se spuna"salata nemteasca" sau "poloneza" tinind cont de faptul ca aceasta leguma, cartoful, este deosebit de populara in Germania sau in Polonia.
Incercind sa aflu am tot cautat informatii si, concluzia mea este urmatoarea: ceapa, uleiul de masline si maslinele, piperul si otetul sau lamiia, au dat denumirea acestei salate.
Si asta pentru ca aceste ingrediente, apreciate pentru faptul ca se pot pastra multa vreme in conditiile unei clime uscate, sint specifice bucatariei turcesti, aceasta având un impact puternic asupra alimentației tuturor țărilor din Balcani.
Adaptata in functie de anotimp, aceasta salata strabate victorioasa intreg anul, scotind din impas gospodinele in momentele de criza si punindu-le la incercare priceperea, oferindu-le posibilitatea sa evolueze la "liber alese".
Asa vom gasi retete in care se folosesc legume de primavara - ceapa verde, patrunjel, sau pentru cei pentru care "cea mai buna leguma e carnea" - retete cu sunca, iar pentru pescari - combinatii cu ton, hamsii, peste afumat, toate astea garnisite cu maioneze sau asortate cu ceva muraturi.
Eu am pregatit o salata orientala "de iarna", in caldura bucatariei mele, intr-un moment in care viscolul zgiltiia serios ferestrele.


Am folosit:
- cinci cartofi, potriviti ca marime
- cinci oua
- o ceapa rosie
- patru felii de gogosari in otet
- trei castaveti murati
- 50 de grame de masline
- patru - cinci linguri ulei de masline
- patru - cinci linguri otet din vin (poate fi inlocuit cu zeama de la 1/2 lamiie)
- piper, sare - dupa gust


Secretul unei salate orientale este ca fierberea cartofilor sa se faca in coaja, astfel incit, dupa curatare pot fi taiati fara sa se sfarime, feliile raminind intregi.
Asa ca, dupa ce am spalat bine cartofii i-am pus la fiert in apa cit sa ii acopere, lasindu-i sa fiarba pina ce s-au strapuns usor cu furculita.
Intre timp, am pus la fiert pentru aproximativ cinci - sase minute, si cinci oua, pe care le vroiam fierte tari.
Am scos simburele maslinelor pregatite si le-am taiat rondele, apoi am feliat si gogosarul si castravetele, puse in prealabil la scurs pe hirtie absorbanta.
Ouale fierte le-am scurs de apa si am adaugat apa rece, ca sa se poata curata usor.
Am scos si cartofii pe o farfurie ca sa se racoreasca, sa ii pot curata de coaja.
Am profitat de acest timp si am feliat ceapa


Avind legumele pregatite, am curatat cartofii si i-am taiat in bucati potrivite direct in castronul in care urma sa combin totul.
Am adaugat si ceapa, gogosarii, castravetii si rondelele de masline.
Am feliat si ouale, curatate in prealabil de coaja.


Apoi le-am adaugat peste celelalte ingrediente.
Am presarat un virf de cutit de piper, apoi am potrivit de sare, dupa care am adaugat otetul (zeama de lamiie) ca sa topeasca sarea si sa poata da gust intregii salate, apoi am adaugat uleiul.
Cu grija, ca sa nu se farimiteze cartofii si ouale, am amestecat totul, ca sa se combine gustul tuturor ingredientelor.
Trebuie sa lucrati relativ repede pentru ca, in momentul pregatirii, cartofii sa fie calzi, nu fierbinti, astfel gustul preparatului va fi deosebit.





18 comentarii:

  1. doar o mica intrebare am´:dc nu ii pui maioneza?asta nu poti numi sALATA orientala fara maioneza

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maioneza este optiunea fiecaruia si a fost adaugata cu timpul. Nu este inclusa in reteta originala.

      Ștergere
    2. Si eu stiu la fel ca salata orientala e fara maioneza, cea boeuf e cu maioneza:)

      Ștergere
    3. maioneza nu este deloc sanatoasa, din moment ce se foloseste ulei de masline pentru ce sa mai adaugi si maioneza? este foarte sanatoasa asa cum este. cartofii sunt recomandati sa fie consumati cu legume si nu cu grasimi. uleiul de masline este bogat in acizi grasi nesaturati, precum Omega 3 şi omega 6! e super reteta ta!

      Ștergere
    4. maioneza nu este cea mai buna varianta in alimentatie. cartofii sunt carbohidrati si este recomandat de obicei sa fie consumati cu legume sau leguminoase. din moment ce se adauga ulei de masline, nu cred ca mai e nevoie de maioneza. si exact, nu stiu de obicei sa se foloseasca la salata orientala. uleiul de masline este bogat in acizi grasi nesaturati, precum Omega 3 şi omega 6. este foarte buna reteta ta.

      Ștergere
  2. salata orientala se face fara maioneza. daca ii pui maioneza e deja boeuf!

    RăspundețiȘtergere
  3. salata orientala se face fara maioneza.e optiunea fiecaruia daca doreste si maioneza

    RăspundețiȘtergere
  4. da salata orienata din cate stiu eu se face fara maioneza si e mai buna asa

    RăspundețiȘtergere
  5. ESTE PERFECTA SI CU MAIONEZA

    RăspundețiȘtergere
  6. iubesc salata asta, chiar acum fac si eu... :)

    RăspundețiȘtergere
  7. este buna si cu maioneza si fara maioneza. imi place oricum. acum pregatesc si eu pentru sotia mea

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred cai buna si fara si cu maioneza

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred cai buna si fara si cu maioneza

    RăspundețiȘtergere
  10. Acu ma voi chunui si eu sa fac. Ptr. Prietena. Mea

    RăspundețiȘtergere
  11. Azi e in meniul nostru. Nu mai pun maioneza, astept sa o folsoesc la salata de beuf. Pana atunci, ulei de masline ;)

    RăspundețiȘtergere