Pagini

marți, 18 septembrie 2012

Friptura de porc cu ierburi aromate

Nici o excursie nu poate fi reusita fara un cos de picnic.
O data decizia luata, in legatura cu oportunitatea iesirii (vezi pagina Timp liber si pasiuni - Cronica unei calatorii pe repede inainte), a aparut necesitatea pregatirii unor gustari care sa ne asigure energia si conditia fizica pentru un traseu dificil (ma refer la numarul de obiective luat in calcul).
Mi s-a parut potrivita pentru o masa in aer liber, o friptura rece din carne de porc, pregatita cu o zi inainte.
O friptura gustoasa cu ierburi aromate si sos de vin.


Cea mai frageda friptura se obtine atunci cind bucatile de carne sint impanate cu grasime, intrucit aceasta asigura gatirea si din interior in timpul procesului de preparare, facind friptura suculenta si eliberind compusi aromatici ce ii ridica valoarea gustativa.
Eu am pregatit doua felii de ceafa (aproximativ 400 grame) si doua bucati de cap de piept (circa 500 grame).
Dupa ce am spalat carnea am asezat-o intr-un vas de sticla termorezistenta. Am adaugat 3 - 4 crengute de cimbru proaspat, 4 - 5 fire oregano verde, si 3 - 4 ramurele de rozmarin. Am strivit 4 catei de usturoi distribuindu-i pe suprafata bucatilor de carne, apoi am presarat deasupra o lingura de boia dulce. Am potrivit de sare si piper, dupa gust. Stiut fiind ca acizii degradeaza usor structura proteinelor avind ca rezultat fragezirea carnii, am adaugat citeva linguri de otet (maxim 6), creind o marinata in care am lasat pentru aproximativ 20 de minute bucatile de carne.


Inainte de a introduce vasul la cuptor am adaugat un pahar cu apa dupa care am acoperit cu capacul vasului.
Am lasat sa se gateasca la foc potrivit pentru doua ore, timp in care am verificat daca a scazut sosul prea mult inainte sa fie gata carnea. Cu zece minute inainte de a scoate friptura din cuptor am adaugat 50 ml de vin acoperind din nou si lasind ca aroma vinului sa patrunda carnea. La sfirsit am indepartat capacul si am lasat sa prinda carnea o crusta aramie, usor caramelizata.


 O friptura desavirsita, buna de servit cu o garnitura ca fel principal insa la fel de gustoasa si rece, fin feliata.

3 comentarii:

  1. Este foarte,foarte apetisanta.Asa ceva ar manca ai mei carnivori non stop.
    O zi buna!


    P.S."DANIELA-PREPARAM SI MANCAM"TE ROAGA SA SCOTI DE LA COMENTARII LITERELE ACELEA,DEOARECE NU POATE PUBLICA NIMIC LA TINE.MULTUMESC.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iuhuuu... acum sper ca in sfirsit pot sa-ti las mesaje. Calculatorul meu a fost virusat, iar cind am pus antivirus, a trebuit sa sterg multe chestiuni din el, iar de atunci nu ma lasa sa public unde vede litere incilcite, adica l-am ametit de tot...
    Iubita, e dementiala a doua poza de la reteta, imi vine sa iau furculita si cutitul si sa ma dau la o feliuta de friptura, ca prea sta "tolanita", parca s-ar bronza... Cu alte cuvinte, tura viitoare cind mai faci o excursie, te insotesc si ma autoinvit la picnic... Pupici si o zi minunata sa ai !

    RăspundețiȘtergere
  3. Tare bine arata, rumenita asa cum trebuie, de aromata nici nu ma indoiesc ca e! O zi frumoasa

    RăspundețiȘtergere