Fasole cu marar, in piine

Ati avut vreodata ocazia sa constatati ca anumite gesturi, obiceiuri, expresii ale chipului sau tonuri ale vocii sau risului, ori poate ale plinsului, se transmit socant de la bunici la copii sau nepoti, dainuind mult timp dupa ce acestia nu mai sint, ba chiar transmise generatiilor urmatoare?

De multe ori surprind pe fata sotului meu o expresie mirata urmata de exclamatia: "iar ai ris ca mama ta", desi eu rid firesc, fara sa imi dau seama.

Dar si de mai multe ori sint surprinsa de repetarea absolut identica a unor obiceiuri ale soacrei mele de catre fiica mea cea mica.

Pe linga faptul ca soacrei mele ii placea sa poarte in buzunarul sortului de bucatarie un colt de piine din care mai rupea din cind in cind ducind la gura, sau avea placerea de a minca doar capatul cepelor verzi cu o explicatie dezarmanta: "Lasa-i bun, imi place mie. Capatul asta e dulce.", marea ei placere era aceea de a rupe bucati de piine si a le inmuia in ciorba ori supa.

Ei, acesta este obiceiul repetat in mod identic de catre fiica mea, chiar daca se afla in cel mai select restaurant sau doar in intimitatea bucatariei sale. O face firesc, degajat, fara a atrage atentia asupra sa, intr-un mod care o ajuta sa savureze o ciorba buna.

Tot ce povestesc acum are legatura cu urmatorul fel de mincare, un preparat ce a impresionat-o in mod deosebit luind masa intr-un restaurant din Brasov, intrucit a regasit in el gustul atit de familiar, si, ca sa ii fac o surpriza, m-am prezentat cu urmatoarea reteta: fasole in piine.

Ca sa fiarba bine, am pus fasolea (1/2 kg) de seara la inmuiat in apa rece. Pina dimineata bobul s-a umflat necesitind un timp mai redus de fierbere. Am fiert-o in trei ape, ca sa inlatur toxinele si sa reduc disconfortul balonarii.

Am preparat o  mincare scazuta (insa cu un sos bun, legat) cu ceapa verde si marar din belsug.

Cind fasolea a fost fiarta, am tocat ceapa verde marunt,

apoi mararul,

adaugindu-le in stare proaspata peste fasole, ca sa isi lase toata aroma in zeama.

Am dat vasul de ceramica la cuptor, lasind sa fiarba mincarea timp de 10 minute.

Am adaugat citeva linguri de ulei (aproximativ 50 ml)  si pentru un gust dulce - acrisor am pus o lingura de pulpa de rosii coapte.

Am pus "o piscatura de sare" - vorba unui ardelean inimos pe care il admir mult si la care trag des cu ochiul (Adi Hadean), si una de piper, apoi am introdus din nou vasul in cuptor, 10 minute fiind suficiente cit sa fiarba si sa se lege sosul simplu.

Restul nu este decit experienta culinara simpla, deliciu gustativ, mincare sanatoasa si surpriza maxima.

Nota: piinea se cheama "Piinea lui Manole", din comertul brailean, insa a picat la fix impreuna cu fasolea.