Pagini

miercuri, 30 octombrie 2013

Tort Fulger McQueen

Matheos - nepotul meu mijlociu a mai marcat un an pe masuratoarea metrului agatat pe peretele camerei sale.
O masuratoare vesela, ilustrata cu un personaj din desenele lui preferate - e drept - cu ceva vreme in urma: Fulger McQueen.
Intre timp preferintele au suferit modificari insa "prima dragoste" nu poate fi uitata asa usor.
Acesta a fost motivul pentru care tortul pregatit pentru aniversarea implinirii celor sapte ani a intruchipat indragitul personaj.
O surpriza dulce asortata cu numeroase pupaturi din partea asistentei: parinti, frate si bunici, nepunindu-le la socoteala si pe cele virtuale.
La multi ani Matheos, sa cresti sanatos, sa pretuiesti darul natural pe care il ai de la parintii - inteligenta, pe care sa o cultivi frumos ca pe o planta valoroasa cu care sa iti presari drumul catre un viitor reusit, sa te bucuri de copilaria curata, lipsita de griji, vesela si insorita pe care ti-o vegheaza familia ta, iar tu sa le oferi respectul tau, sa le intorci dragostea si sa le aduci numai bucurii.

Blat de pandispan pufos
Crema ganache de ciocolata neagra
Crema de ou cu caramel
Decorat cu fondant




La multi ani Matheos!

miercuri, 23 octombrie 2013

Crumble cu broccoli

Destul de conservatori in privinta retetelor de mincare pe care le preferam manifestam totusi dispozitia de a incerca si feluri noi, in prepararea carora includem legume cu proprietati sanatoase, intr-o incercare de a oferi organismului mai multe mijloace naturale de lupta impotriva afectiunilor ce vin odata cu virsta.
In plus, placerea cu care Ariadni – nepotica noastra maninca toate legumele cu care noi nu sintem familiarizati ne-a convins ca evitind ceea ce nu am incercat nu inseamna ca nu este gustos ba chiar ne-a stirnit curiozitatea.

Dupa o prima experienta reusita, am adoptat miraculoasa leguma verde – broccoli, pe care o preparam in diverse moduri, unul dintre acestea fiind: crumble cu broccoli.




Termenul "crumble" care da numele preparatului se traduce prin "a farimita" si face referire la faptul ca legumele sau fructele se acopera cu un strat obtinut prin farimitarea la un loc a mai multor tipuri de aluat.
In principal, sub aceasta forma se prepara diverse tipuri de tarte cu fructe, aluatul pentru crumble fiind unul dulce, pentru prepararea caruia se utilizeaza untul.
Nu mi-a fost insa greu sa gasesc o reteta cu crumble sarat pe care am aplicat-o pentru a pregati buchetelele verzi in modul cel mai simplu dar si cel mai savuros.
Ingredientele sint comune insa, combinate, duc la un rezultat delicios:
- un buchet potrivit de broccoli
- 2 felii de piine integrala
- 50 grame cascaval - eu am folosit "graviera", o brinza cretana realizata din lapte de oaie si maturata cel putin cinci luni, cu un gust usor dulce si cu o aroma de caramel ars.
- 50 grame de brinza fermentata din lapte de oaie (parmezan)
- o lingura de unt
- 4 linguri ulei de masline
- 150 grame smintina grasa
- un catel de usturoi
- sare, dupa preferinta

Intii am pus la fiert apa cu putina sare. Cind aceasta a inceput sa clocoteasca am pus inauntru buchetelele desfacute de broccoli lasind sa fiarba 2 - 4 minute. Se scurg de apa in care au fiert si se pun intr-un vas de sticla termorezistanta uns cu putin ulei de masline.


"Conform Men's Health, enzima care ii confera legumei proprietatile anti cancer se distruge atunci cand brocoli este gatit mai mult decat trebuie (iar asta se intampla aproape de fiecare data cand gatesti la microunde, cand fierbi brocoli sau folosesti indeajuns de mult focul, cat pentru a face o omleta, de exemplu).
Metoda ideala de a gati brocoli este, potrivit cercetatorilor de la Universitatea Illinois, care au studiat toate metodele, dar si cantitatea de nutrienti ramasa dupa gatite in brocoli, la aburi.
Secretul este ca leguma sa isi pastreze culoarea verde deschis, ceea ce se intampla doar daca sta la aburi 2 pana la 4 minute. Daca o lasi 6 sau 7 minute, vei pierde enzimele cu proprietati anti cancer.
Daca nu detii un instrument potrivit pentru a gati brocoli la aburi, poti incerca urmatoarea metoda: umple un vas larg un sfert pana la o treime cu apasi adu-o la temperatura de fierbere. Apoi, intr-o strecuratoare mai mica, pune brocoli si aseaza strecuratoarea deasupra vasului cu apa, astfel incat apa sa nu atinga leguma. Acopera si lasa timp de 2 pana la 4 minute.
Daca se intampla, totusi, sa depasesti timpul indicat pentru gatire, nu dispera; o cescuta de brocoli contine potasiu, fier, calciu, magneziu, dar si Vitamina K, C si A. Contine, de asemenea, un compus ce reduce estrogenul in exces, in cazul barbatilor
." 

Se indeparteaza coaja de la doua felii de piine integrala apoi se marunteste grossiere miezul si se pune in vasul mixerului.


Se rupe in bucati si cascavalul, adaugindu-se peste piine in mixer.


Procedam in acelasi mod si cu parmezanul.


Punem deasupra untul si turnam uleiul de masline.


Se mixeaza totul pina obtinem un amestec sfarimicios si gras.
Dam pe razatoarea mica usturoiul


si il frecam ca pe maioneza cu o lingura de ulei de masline. Adaugam smintina si incorporam crema de usturoi omogenizind compozitia.


Turnam amestecul peste legumele din vasul de sticla.


Imprastiem si aluatul sfarimicios deasupra legumelor, formind un strat uniform peste acestea.


Se introduce vasul in cuptor si se coace preparatul timp de 30 de minute la max 200 de grade Celsius pina ce crusta de deasupra se rumeneste devenind usor crocanta.


Preparatul este la fel de bun si cald si rece insa trebuie "ajutat" moderat cu un pahar cu bere.



duminică, 13 octombrie 2013

Eclere cu crema de ciocolata si frisca

Unitate de masura pentru recompensa dulce pe care Eleni o primea de la mamaia, cu sau fara motiv, la cofetaria din coltul cu castani la intoarcerea de la gradinita cu program prelungit, unde “Doamna Geta” nu contenea sa se minuneze de faptul ca cel mai mic copil din grupa reusea sa cunoasca rolurile tuturor celorlalti pitici, eclerul a devenit in timp prajitura preferata pentru fetita ce devenise adolescenta careia ii placea muzica rock, apoi studenta ambitioasa, acum mama iubitoare si grijulie.
Invatind sa rezolve din mers problemele unei gospodarii, cu aceeasi mobilizare si placere cu care rezolva problemele de matematica in anii de liceu, si-a propus sa raspunda personal cererilor de “ceva gustos” pe care i le adresau copiii, printre primele dulciuri pe care le-a pregatit aflindu-se prajitura care ii marcase copilaria: eclerul.
De la primul succes culinar repurtat in acest sens, modul de a-si exprima bucuria revederii celor dragi a capatat forma specialei prajituri, transformata in traditie.
Fiecare inghititura dulce poarta in ea afectiunea si dragostea pentru familia ei, copii, sot, parinti si sora, pentru care, la cerere, experimenteaza obtinerea unei glazuri perfecte.
Toate aceste amintiri au facut sa treaca foarte repede timpul petrecut in bucatarie in timp ce puneam la cale desertul de duminica.
Ghiciti cumva despre ce este vorba?
Exact! Eclere cu crema de ciocolata si frisca.
Cum mi-a venit ideea?

Stiind ca fiica mea cea mica mergea sa-si vada sora, noi neputind sa mergem impreuna cu ei, m-am gindit sa refac putin din atmosfera punind pe masa delicioasa prajitura.




Utilizam un aluat oparit ca si la choux-uri pentru care avem nevoie de:
- 200 ml apa
- 100 grame unt
- un virf de cutit de sare
- o lingurita de zahar
- 125 grame de faina
- 4 oua

Le voi umple cu o crema de ciocolata pe care am pregatit-o din:
- 300 ml lapte
- 100 grame zahar
- 2 oua
- 3 linguri faina
- o lingura cacao
- 200 grame ciocolata neagra 

peste care am adaugat un strat de frisca:
- 400 ml smintina de separator
- un plic zahar pudra vanilat Dr Oetker

Le-am glazurat cu o glazura de ciocolata realizata din:
- 2 linguri de lapte
- 100 grame ciocolata neagra

aplicind deasupra un decor de zahar sidefat Dr Oetker din comert.

Punem apa, untul, zaharul si sarea intr-un vas apoi asezam vasul pe foc.













Masuram intre timp faina si,

cind compozitia din vas incepe sa fiarba,

adaugam toata faina deodata 














amestecind energic sa nu faca cocoloase dupa care indepartam vasul de pe foc si lasam compozitia sa se racoreasca.

Adaugam ouale pe rind, amestecind bine pentru a incorpora cit mai mult aer in amestec.Vom obtine un amestec moale dar care isi pastreaza forma. Umezeala din aluat se transforma in abur si aluatul va creste, acesta fiind motivul pentru care nu este nevoie de praf de copt.








Punem compozitia intr-un pos apoi desenam bastonase de aproximativ 7 - 8 cm intr-o tava tapetata cu hirtie de copt, lasind distante intre ele asa incit, cind vor creste nu se vor lipi una de cealalta.

Se coc la 200 grade Celsius pentru aproximativ 30 de minute, fara sa deschidem usa cuptorului in primele 15 minute, evitind lasarea aluatului. Vor fi gata cind vor capata o culoare aramie moment in care vom opri focul lasind tava inauntru cu usa intredeschisa asa incit formele se vor raci treptat si nu brusc.

Intre timp pregatim crema.
Se bat ouale cu zaharul, pina ce acesta s-a topit.
Se adauga faina si cacao continuind sa amestec cu telul ca sa nu se faca cocoloase.


Am turnat laptele cite putin, pina l-am incorporat pe tot


Am pus pe foc mic amestecind continuu sa nu se prinda de fundul cratitei si, cind s-a incalzit putin, am adaugat cuburile de ciocolata.
Cind a inceput sa se inchege, am mai tinut pe foc cam cinci minute si am dat deoparte.


A rezultat o crema legata si aromata pe care am dat-o la rece ca sa o pot aplica cu posh-ul.


Pina se intimpla lucrul acesta fac frisca: pun smintina impreuna cu zaharul vanilat si bat la viteza mica nu mai mult de cinci minute, pina apar creste ferme.


Fiind totul pregatit trec la umplerea formelor.
Intii tai pe lungul bastonaselor un capac si il dau deoparte.
Umplu restul formei cu crema de ciocolata apoi adaug un strat de frisca.
Aplic deasupra capacul taiat si ung cu ajutorul unei pensule cu glazura de ciocolata obtinuta prin topirea a 100 grame de ciocolata neagra si subtiata cu doua linguri de lapte.
Pentru efect decorez cu zahar sidefat la tub, din comert, desenind linii la intimplare.





Mi-ar fi placut sa fie toata familia impreuna sa savuram prajiturile acestea pe cit de simple, pe atit de elegante, pe gustul oricaror gurmanzi.
Dovada ca au strabatut vremurile stabilind recorduri in toate zarile lumii.

vineri, 11 octombrie 2013

Dezbatere - Cum pregatim cel mai bun pilaf

Orezul, o cereala cu mari virtuti terapeutice, e un aliment complet, capabil sa dea putere corpului si sa curete tesuturile in profunzime, cel putin doua miliarde de oameni depinzind astazi de orez, care constituie elementul esential al meselor lor zilnice. 
Se digera usor si dezintoxica organismul, are o va­loare nutritiva exceptionala, contine aminoacizi, intr-o proportie armonioasa si echilibrata. Este bogat in siliciu, unul dintre mineralele rare in alte alimente, dar indispensabil omului, caci are proprietatea de a fixa calciul si magneziul in organism. Astfel, orezul contribuie la combaterea degenerescentelor arterelor, pe care le pastreaza suple.
De ce va spun toate astea?
Pentru ca mi se pare important si de bun simt sa stim cite ceva despre alimentele pe care le consumam.
Pentru ca sa se constituie intr-o hrana completa, sanatoasa, el trebuie gatit "ca la carte".
Cu focul mic, orezul fierbe pe indelete si absoarbe toata apa, pastrindu-si toate substantele nutritive.
O garnitura de orez prezenta linga o friptura, de porc sau vita, cu pui sau cu legume, va fi intotdeauna "best of the best".

Desi multi vor spune ca pregatirea orezului nu ridica probleme nici celor mai neexperimentati in tainele bucatariei am rezervat aceasta postare pentru a lansa o provocare: cum pregatim cel mai bun pilaf?

Orezul, alimentul complet, 4 metode ca sa il gatesti corect



Invit sa participe la dezbatere pe oricine considera ca are ceva de spus in legatura cu subiectul propus.

In cele ce urmeaza voi face introducerea in subiect oferindu-va varianta proprie a unui pilaf delicios pentru prepararea caruia am avut nevoie de:
- doua cani supa de pui (la fel de bine se poate folosi si apa sau supa de legume)
- o cana de orez cu bobul rotund
- 2 linguri untura de pui/2 linguri de unt/2 linguri ulei (nu este recomandat uleiul de masline pentru aroma sa pregnanta)
- sare dupa preferinta

Pentru supa de pui am fiert doua tacimuri de pui (spatele) in 1 ½ litri de apa pina ce carnea se desface singura de pe oase, indepartind spuma de cite ori este nevoie asa incit sa rezulte un lichid clar.

Intii se topeste untura de pui intr-un vas apoi se adauga orezul, spalat in prealabil, rumenindu-se pentru citeva minute timp in care acesta va absorbi grasimea, bobul devenind straveziu.


Se adauga supa respectindu-se raportul 2:1 (doua cani lichid la o cana orez) acesta putind fi multiplicat in functie de necesitati.


Se lasa sa fiarba pe foc iute aproximativ 10 minute apoi, lasind focul mic se acopera vasul cu un capac lasindu-se sa fiarba in continuare, verificind din cind in cind pentru ca lichidul sa nu scada complet. Dupa aproximativ 20 de minute lichidul devine usor fainos iar bobul de orez infloreste usor.
Se opreste focul si se lasa vasul acoperit pentru inca 10 minute astfel incit orezul sa continue sa se gateasca absorbind restul de lichid fara ca boabele sa-si piarda forma si sa se lipeasca intre ele.
Pregatit astfel, pilaful va ramine la fel de bun si pastrat de pe o zi pe alta la rece, fara a necesita incalzirea ulterioara, putind fi servit impreuna cu o salata de sfecla rosie si citeva feliute de pastrama de pui.




marți, 1 octombrie 2013

“Desertul invingatorului”

Salut initiativa Bucatareselor vesele de a lansa o provocare tuturor celor ce doresc sa sustina  Asociatia Little People, organizatie non-profit unde un grup de temerari care au iesit invingatori in lupta cu cancerul inteleg sa sustina zilnic copiii afectati de aceasta boala. Ei le ofera suport psihic, incurajindu-i prin exemplul propriu sa fie increzatori in sansele de a dobori boala prin curaj, perseverenta si speranta.
In semn de solidaritate cu tinerii temerari si pentru sustinerea lor, Bucataresele vesele invita sa li se alature pe toti cei ce inteleg importanta simbolicei actiuni pregatind intr-o maniera proprie “Desertul invingatorului” conditia principala fiind ca sa se respecte culoare galbena.
M-am alaturat cu mare drag proiectului din respect pentru tinerii luptatori, cu speranta ca mica mea contributie va conta cumva in aceasta “competitie” nedreapta in care sint angajati multi copii nevinovati.
Puteti si voi sa participati cu un desert pana diseara la ora 23.59 trimitind fotografiile voastre la adresa de mail:  bucatareselevesele@gmail.com . Toate fotografiile se vor aduna si vor fi trimise fundatiei maine, urmind ca ele sa fie prezentate copiilor asa incit ei sa inteleaga ca nu sint singuri in fata suferintei.


“Pretuiti viata si micile bucurii ce ni le ofera , ganditi-va ca poate cei de langa noi nu sunt atat de norocosi si ca sta in puterea noastra sa le fim alaturi.”





Eu am ales o varianta personala pentru Leul invingator pregatind mici gustari sanatoase care, sint sigura ca ar fi pe placul multor copii.
Am decupat din felii de piine de toast baza pentru capul leului apoi le-am prajit in sandwich maker.
Am intins un strat de unt de casa deasupra, decorind apoi cu marmelada de casa din gutui.

Pentru ca mie imi pasa, chiar daca nu sint niste lei prea elaborati, ma alatur campaniei.