Pagini

marți, 20 ianuarie 2015

Fasole scazuta cu cirnati afumati

La vreme de iarna, cind gerul pisca usturator iar crivatul zgiltiie uluca, e o placere sa iti faci de treaba in caldura bucatariei.
Iar daca ai la indemina si ceva afumatura, musai sa pui de-o fasole cremoasa, gatita domol, dreasa cu ceva piper si bacanita cu citeva frunze de dafin.  
Nu-i pentru stomacuri sensibile dar o data pe an merita sa dai boii pe gheata!






Mare lucru nu ne trebuie.
Musai cirnatii, afumati ori ba.
O ceapa marisoara, sa taie greata si sa indulceasca zama.
Fasolea, de soi bun, cu bobul proaspat, coaja subtire si miez cremos.
Ulei pentru perpelit ceapa, sare si piper, de gust.
O lingura de inima de rosie (pasta de rosii), fiarta domol pe plita sa capete grosime si dulceata.
Mirosul de tusa finala, foile de dafin.

Am pus de aseara la inmuiat 1/2 kg de fasole alba, cu bobul subtire si lung.
Dimineata, am scurs apa in care a stat si, dupa ce am clatit un pic fasolea, am acoperit-o cu apa calda si am pus-o la fiert.


Respectind "ritualul", am schimbat apa de trei ori, adaugind de fiecare data alta apa calda, dupa care am lasat-o in sfirsit sa fiarba pina s-a inmuiat.
Intre timp am curatat o ceapa mare si am tocat-o.
Am pus 1/2 ceasca de ulei in tigaie si cind s-a incins am pus ceapa la calit.


Am pus totul, fasole fiarta si ceapa prajita, la un loc intr-un vas de teracota, apoi am adaugat foi de dafin, boabe de piper si sare dupa gust, 


am adaugat apa fierbinte acoperind amestecul din vas, dupa care am pus vasul in cuptor pentru vreo 40 de minute, ca zeama sa scada si sa se ingroase putin.


Am adaugat pasta de rosii peste fasolea din cuptor si am lasat sa mai fiarba impreuna inca vreo 10 minute, ca sa se combine toate aromele si sa mai scada.



La final, am asezat citiva cirnati dolofani afumati deasupra si am pus vasul pe gratarul cuptorului, la mijloc, lasindu-i 10 minute sa se rumeneasca si sa-si transfere generosi aroma fumarie in sosul fasolei.


Mincare taraneasca, face casa buna cu ceva muraturi, ardei copti sau o ceapa sparta linga un bot de brinza. 
Indesata pe git cu un zaibar iute la minie, indeamna la cocolosirea gospodarului linga cizma sobei, pentru un somn bun.
Sa aveti pofta!






Un comentariu:

  1. Ador fasolea cu cirnati si cu o salata de sfecla rosie langa! Abia astept sa catesc aceasta reteta sambata!

    RăspundețiȘtergere