Pagini

joi, 15 iunie 2017

Physalis cu iaurt grecesc, pastura proaspata si miere de acacia, cu fulgi de porumb cu miere de albine

Desi mi-a atras de nenumarate ori atentia printre fructele exotice facandu-mi cu ochiul aspectul sau inedit, artistic, necunoscandu-i calitatile si neavand habar asupra gustului sau, il programam mereu pentru o achizitie ulterioara, si il vedeam doar decorand un tort delicat.
L-am descoperit de curand intr-un raft de magazin, printre alte fructe pe care deja le combinam in forma deshidratata cu iaurtul. Mi-am spus: „acum e cazul” (!) si am strecurat un plic in cos. Acasa, google search si, „cireasa” fotogenica a crescut in ochii mei. Supranumită şi Cătina incaşilor (sau Ciresele de pamant), Physalis peruviana este denumirea oficială a fructului cu origini în America de Sud apreciat ca fiind  unul dintre cele mai gustoase fructe.Fructul comestibil are culoare portocalie, este rotund, usor lipicios la atingere, și este protejat intr-o capsula stravezie, creponată, de forma unui lampion chinezesc, care se usuca pe masura ce fructul se maturizeaza. Physalis este un fruct bogat în vitamine din complexul B, B12 fiind rar întâlnită în alte vegetale. De asemenea physalis are în compoziție vitamina P recunoscută pentru proprietățile anti-inflamatorii, anti-oxidante și anti-virale. Aceste fructe mai conțin vitamina A , iar cantitatea de vitamina C este dublă față de lămâie. Fructele Physalis au un conținut ridicat de proteină, aproximativ 16%, calciu, fier, fosforzaharuri. Bogate în carotenoide și polizaharide, aceste fructe ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar.  De asemenea fructele physalis conțin 18 aminoacizi și toți cei 8 aminoazici esențiali.Melatonina din fruct previne bolile neurodegenerative la persoanele in varstă. Acest fruct mai este utilizat in tratarea si prevenirea cancerului, a leucemiei,  reumatismului, astmului, malariei, hepatitei, dermatitei, litiazei renale sau a gutei.Concluzionand, beneficiile fructului Physalis pentru sanatate sunt:
  • intarirea sistemul imunitar,
  • un excelent remediu natural pentru stres, depresie, oboseala fizica si psihica,     
  • previne imbatranirea celulelor si combate dezvoltarea celulelor canceroase,
  • stabilizeaza nivelul de zahar din sange, este benefic pentru toate tipurile de diabet,
  • scade nivelul colesterolului,
  • creste cantitatea de extrogen, fiind de ajutor in simtomele de menopauza,
  • purifica sangele si stimuleaza productia de celule rosii,
  • ajuta la dezvoltarea oaselor si a dintilor, este eficient in astm, sinuzita, in boli alergice, are actiune antireumatica pentru articulatii.    
  • sub forma de comprese cu infuzie de frunze si fructe constituie un excelent remediu in reumatism, guta, eriteme, furunculoza, rani, diferite afectiuni la nivelul pielii.
Calitatile sale curative il recomanda si in alimentatia directa, fructele coapte putand fi consumate ca atare sau se pot pastra si consuma uscate, sunt excelente preparate sub forma de dulceata, gem, marmelada, uscate isi pastreaza culoarea, sunt deosebite si aspectuoase folosite in decorarea produselor de patiserie, prajituri, torturi, rulade, diferite dulciuri.
Cum prea multe vorbe tind sa estompeze subiectul, sa pregatim aproape ingredientele si, lucrarea este pe jumatate facuta: Physalis cu iaurt grecesc, pastura proaspata si miere de acacia, cu fulgi de porumb cu miere de albine.




Pentru o portie avem nevoie de:
- 150 grame iaurt grecesc scurs
- o lingurita pastura
- o lingura Physalis deshidratat
- o lingura inele de porumb glazurate cu miere
- o lingurita miere de acacia (sau oricare miere care va place)

Combinati in straturi ingredientele uscate cu iaurtul decorand la final cu mierea de albine si cateva cereale.
Delicios, dietetic, revigorant!



luni, 12 iunie 2017

Dorada in stil mediteranean cu legume la gratar

Populatia zonei mediteraneene este renumita pentru o sanatate remarcabila, datorata stilului de viata echilibrat, generic denumit „dieta mediteraneana” - patrimoniu cultural valoros care include o atitudine pozitivă față de alimentație, sărbători, obiceiuri, produse specifice și relationari sociale destinse, prietenoase.
Cel mai important este faptul că alimentaţia popoarelor mediteraneene se bazează pe retete culinare simple, cu alimente puţin procesate şi pe porţii mici, stropite din belsug cu ulei de masline autohton.
Peștele reprezinta o parte importanta a dietei traditionale mediteraneene si este ușor de înțeles de ce.
Coaste nesfarsite, intinderi albastre valurite,  o clima subtropicala prietenoasa – aproape lipsita de zbuciumul furtunilor, ofera o motivatie suficienta pentru ca viata locuitorilor de pe tarmurile Mediteranei sa se invarta in jurul barcilor de pescuit.
Pescuiesc in scop comercial dar cei mai multi o fac din placere, si doar atat cat sa puna pestele proaspat pe masa familiei in fiecare zi.
Completat cu ingrediente simple, ierburi si legume mangaiate de un soare darnic, pestele este alimentul complet, infuzie sanatoasa compatibila cu placerea de a gusta mancaruri delicioase.
Calatori indragostiti de litoralul grecesc nu eram straini de gustul preparatelor culinare pe baza de peste, asa ca, atunci cand piata romaneasca si-a diversificat sortimentul si a fost posibil sa procuram din magazinele locale specii de pesti din Mediterana, nu am stat mult pe ganduri.
Din tot ce am incercat cel mai mult ne-a placut dorada pentru ca este grasuta si aromata si deosebit de gustoasa.
Nu ma complic cu retete sofisticate deoarece varianta de peste fript cu legume la gratar mi s-a parut ideala si de aceea o aduc in atentia voastra azi.
Vorbim despre: Dorada in stil mediteranean cu legume, reteta preferata a familiei mele.




Portii: 2
timp de pregatire: 30 MINUTES
timp de gatire: 20-30 MINUTES

dorada in stil mediteranean cu legume la gratar

ingrediente:
·         2 Dorade de calibrul 300 – 400 grame
·         O vanata
·         Un dovlecel
·         Rosii cherry – 2 ciorchini
·         O ceapa rosie

Marinada pentru peste:
·         4 linguri ulei de masline 
·         4 linguri zeama de lamaie
·         o lingurita sare de mare
·         o lingurita capere
·         o lingurita oregano
·         o lingurita rozmarin proaspat

Suplimentar pentru legume:
·         4 linguri ulei de masline
·     o lingurita sare de mare
·     o lingurita oregano




preparare:
-        Se curata pestele de solzi, se indeparteaza urechile si intestinele.
-        Se spala cu atentie si se curata toate membranele.
-        Se cresteaza transversal din doi in doi centimetri astfel incat marinada in care urmeaza sa il asezam sa poata patrunde in profunzime.
-        Se pregateste marinada amestecand intr-un vas 4 linguri ulei de masline cu 4 linguri de zeama de lamaie, o lingurita sare de mare, o lingurita oregano, o lingurita capere zdrobite si o lingurita de rozmarin proaspat.
-        Se omogenizeaza amestecul.
-        Ungem pestele pe toate partile si in interior cu marinada obtinuta utilizand o pensula de bucatarie dupa care il asezam in vas lasandu-l sa absoarba aromele pentru 30 de minute.

Intre timp pregatim legumele.
-        Taiem vanata in felii de jumatate de centimetru si le presaram cu sare de mare apoi le asezam pe un plan inclinat asa incat apa lasata sa se scurga.
-        Feliem si dovlecelul in acelasi fel.
-        Tamponam cu prosoape de hartie de bucatarie feliile de vanata apoi le ungem cu ulei de masline pe fiecare parte
-        Procedam in acelasi mod si cu feliile de dovlecel
-        Presaram oregano si amestecam usor asa incat sa nu rupem feliile si sa obtinem o distribuire uniforma a condimentului.

-        Punem gratarul pe flacara mare a masinii de gatit lasandu-l sa se incinga bine.
-        Frigem intai pestele, maxim 10 minute pe fiecare parte, intorcandu-l cu grija de pe o parte pe cealalta.
-        Se scoate pe un platou urmand ca pe gratar sa punem legumele.
-        Randuim feliile de vanata, dovlecel si rosiile cherry pe gratar avand grija sa nu aglomeram foarte tare suprafata acestuia
-        Acestea se coc nu mai mult de 3 minute pe fiecare parte, timp suficient ca sa se gateasca.
-        La final se vor asambla in portii portivite picurandu-se deasupra cativa stropi de ulei de masline pentru a ajuta la eliberarea aromelor.

NOTES

Ierburile aromatice in combinatie cu lamaia vor fi subliniate de  uleiul de calitate pastrand discret dar dominant gustul maslinelor dand pestelui o savoare unica.