Pagini

vineri, 22 iulie 2016

Inghetata de zmeura

This is mine!
Happy birthday to meeeeee!

In cinstea mea, o inghetata de zmeura delicioasa.






Ingrediente: putine,
Timp de gatire: scurt,
Complexitate: redusa

Veti avea nevoie de:
- 3 oua
- 100 grame zahar brun
- 80 grame (1 plic) zahar pudra cu aroma de vanilie Dr. Oetker
- 50 grame zahar gelifiant
- 100 ml apa
- 400 ml smintina dulce pentru frisca
- 250 grame zmeura proaspata


Se pun intr-un vas ouale si zaharul brun adaugindu-se o lingurita de apa, care va favoriza dizolvarea zaharului.
Se mixeaza putin, pina se amesteca ingredientele apoi, se aseaza vasul deasupra altuia in care fierbe apa, la foc mic.
Se continua mixarea pina ce amestecul devine spumos si temperatura compozitiei are in jur de 40 de grade Celsius (incercati cu virful degetului, temperatura optima fiind atunci cind este suportabila).
Indepartam vasul de pe sursa de caldura si lasam sa se racoreasca.
Intre timp, trecem zmeura printr-o sita, asa incit sa separam pulpa fructelor de semintele acestora.


Punem intr-o cratita mica zaharul gelifiant impreuna cu apa si asezam vasul pe foc.
Il mentinem pe flacara 5 minute dupa ce a inceput sa fiarba apoi inchidem focul.
Adaugam pulpa de zmeura rezultata si amestecam pentru omogenizare.
Lasam sa se racoreasca.


In timp cit se va raci amestecul de zmeura, pregatim frisca, amestecind 400 ml de smintina dulce pentru frisca (de separator) cu continutul unui plic de zahar pudra.
Actionam telurile mixerului intii la viteza mica, pina ce frisca se omogenizeaza cu zaharul, apoi la viteza mare a telurilor pina apar virfuri ferme.

Se amesteca crema de ou cu pulpa de zmeura dupa care, compozitia rezultata se adauga in trei etape peste frisca, amestecind incet cu o spatula din mijloc catre exterior si de jos in sus, cu scopul de a uniformiza amestecul pastrind aerul incorporat in frisca.
In felul acesta inghetata va rezulta cremoasa fara sa necesite amestecari intermediare in timpul racirii.


Se toarna in vase cu capac si se depoziteaza in congelator pentru cel putin patru ore.
Se serveste cu toping de zmeura proaspata si cu jeleu de zmeura (eu am pastrat putin din cel pregatit pentru compozitia inghetatei)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu