joi, 29 octombrie 2015

Ciorba de vacuta

Poveste batrina ca mine, de cind Braila, oras cosmopolit, inca nu intrase in procesul de transformare socialista, pastrindu-si traditia unui tirg in care comertul era inima ce facea sa pulseze viata batrinei citadele de pe malul Dunarii.
Imi amintesc Piata Mare cu forfota tirgovetilor purtind in cobilitele de pe umar cosurile cu legumele inca umede de roua, cu laptarii in halate albe insirindu-si boturile de unt si bidoanele cu smintina pe tarabele din hala, cu bragagii ce-si carau in spate povara racoritoare pentru setea zarzavagiilor, cu dughenele cu podele mirosind a petrol si cu haine spinzurate aproape de grinda, posibil de vazut doar coborite cu prajina, cu sacii pintecosi insirati in prag sa vada clientul mirodeniile parfumate sau boabele smaltuite de fasole, sau magazinele mai pricopsite cu pinzeturi masurate cu cotul sau metrul de lemn.
Ma atragea ca un magnet si pravalia cu dulciuri, rahat, praline, sugiuk-uri si limonada turnata cu polonicul in pahar, aflata chiar in coltul strazii linga tutungeria unde nea Tudorel, tatal prietenei mele Anaid, obisnuia sa-si faca veacul,  stind la taclale cu cumnatul lui armean, pina la ora prinzului cind se indrepta agale catre birt pentru spritul cotidian.
Altadata infloritor, oferind multimii pestrite venita cu afaceri la oras posibilitatea de a-si potoli foamea, si loc de intilnire pentru negustorii hotariti sa bata palma angajind afaceri bune, birtul mai aduna doar nostalgici cu buzunarele goale si mintea bintuita de aventurile tineretilor, si trecatori prin urbe, dispusi sa plateasca citiva gologani pentru un blid cu mincare calda.
I-am trecut pragul alaturi de Anaid, cautindu-l pe cel mai bonóm dintre oameni, nea Tudorel, un om infrint peste care timpul trecuse lasind urme adinci, dar fara a-i sterge bunatatea sufletului.
L-am gasit in coltul lui prerefat cu haina pe umeri, pierdut in fumul de tigara, cu gindurile lui. N-a fost surprins sa ne vada acolo, doua motate ce abia depaseam cu un cap blatul mesei pe care odihneau o carafa cu un deget de vin, un sifon si un pahar aproape gol.
Ne-a intrebat moale, cu un zimbet cald in coltul gurii: ”Va e foame?”
Intrebare ramasa fara raspuns pentru ca el deja comunicase comanda intr-un limbaj al semnelor, cunoscut doar de el si circiumar.
Si iata-ne luind masa in oras!
Nu era nimic special.
Doar un castron cu cea mai delicioasa ciorba de vacuta, pentru ca nimic nu se poate compara cu o ciorba gatita la cazan, dintr-un morman de oase cu maduva si ceva cazatura de carne, botezata din belsug cu leustean, ca de!, ne aflam linga Piata Mare.
O aventura pe care n-am uitat-o dar care cu timpul s-a prafuit, insa pe care am regasit-o cu bucurie in cufarul amintirilor, servindu-mi ca intoducere (sper ca nu plictisitoare) pentru reteta urmatoare.
Ati putea ghici despre ce e vorba?
Da! Asa e!
Ciorba de vacuta.
 
 
 
 
1 kg de oase de vita cu carnita se pun la fiert intr-un vas cu 2 l apa rece.
 
 
O bucata de carne de vacuta de aproximativ 0,750 kg se taie in bucati
 
 
si se adauga la fiert impreuna cu oasele,
 
 
avind grija sa indepartam spuma de cite ori apare la suprafata apei.
Cind fiertura nu mai scoate spuma se acopera vasul cu un capac lasind sa fiarba timp de o ora.
Intre timp se pregatesc legumele:
 
 
- 2 morcovi
- 2 radacini de patrunjel
- 1/4 de telina
- 2 cepe
- 4 cartofi
- frunze de telina
 
Cind carnea este fiarta se scot oasele, se strecoara zeama si se pune din nou in oala impreuna carnea taiata cubulete de la inceput si cu bucatelele de carne alese de pe oase.
Se curata ceapa, morcovii, patrunjelul si telina, se spala, se taie cubulete,
 
 
punindu-se impreuna cu frunzele de telina tocate marunt la fiert pentru maxim 20 de minute, in vasul in care fierbe carnea, acoperind cu un capac.
 
 
Acum se pun si cartofii taiati in patru.
 
 
Potrivesc de sare, adaugind o priza (aprox. ½ lingurita) dupa gust.
Spal o ceasca de orez dupa care il rastorn in oala, lasind sa fiarba totul la foc potrivit pina ce orezul este fiert "al dente" (pe jumatate fiert). Va trage restul de lichid pina ce bobul va fi moale fara sa dea aspectul fainos ciorbei.
 

 
Adaug si suc concentrat de rosii, lasind sa mai clocoteasca ciorba inca 10 minute.
 
 
Torn si 3/4 l bors de tarite lasind vasul pe foc pentru alte 10 minute, pret de citeva clocote acrisoare.
Curat citeva fire de patrunjel verde si leustean, le spal si le toc marunt.
Opresc vilvataia focului, adaug verdeata si acopar repede cu capacul, lasind ca aromele sa patrunda zeama aburinda.
 
 
Nu sint mare fan al ciorbelor insa, asa o bunatate de zeama nu te poate lasa indiferent.
De sub capac razbat apetisant aburi cu mireasma de leustean, gidilind narile si stirnind apetitul.
 
 
 
 
Puteti completa cu smintina si ardei iute, dupa preferinta, dar si simpla e de toata lauda!
 

 

2 comentarii:

  1. ce frumoasa poveste pentru noi si ce frumoasa amintirea ta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Descrierea amintirii tale este minunata! Am sa-ti incerc reteta. multumesc.

    RăspundețiȘtergere