marți, 17 ianuarie 2012

Saramura de salau

Dintre speciile de peste pe care le-am incercat, pescuite de sotul meu sau cumparate, cel mai gustos ramine salaul. Apreciat pentru carnea lui alba si usoara dar ferma, avind o aroma placuta dar fiind saraca in grasimi, acest peste poate fi gatit la cuptor, la gratar, prajit sau fiert, putind fi consumat atit ca fel principal cit si ca aperitiv sau in salate. Pentru faptul ca oasele lui nu sint prea greu de indepartat, salaul poate fi introdus in alimentatia copiilor, mai ales pentru calitatile sale nutritive: contine minerale (sodiu, potasiu, calciu si magneziu), oligoelemente (fosfor, fier, seleniu), ca si vitamine (B1, B2, C), dar si in diete - atit in cure de slabire cit si in regimuri medicale.

Fiind in asentimentul tuturor, am pregatit o saramura de salau gustoasa, speciala, pentru o masa in familie.



Am avut nevoie de:
- patru portii de salau de aproximativ 250 de grame bucata
- o legatura de patrunjel
- un ardei iute
- trei - patru catei de usturoi
- o lingurita de sare
- un pahar de apa
- trei - patru linguri ulei de masline

Am incins gratarul pe care am presarat un praf de sare apoi am pus cele patru bucati de peste.


Intre timp am spalat patrunjelul si ardeiul iute, am curatat usturoiul, dupa care le-am tocat marunt. Toate acestea sint condimente foarte sanatoase, care activeaza circulatia, dar care, in principal, dau gustul deosebit acestui preparat.


Am intors pestele incet ca sa nu se rupa lasindu-l sa se friga si pe cealalta parte.


Am pus apa - un pahar - impreuna cu o lingurita de sare la fiert.
Cind pestele s-a facut l-am scos cu grija intr-un castron apoi am adaugat patrunjelul tocat, ardeiul iute si usturoiul maruntit.
Am turnat trei linguri de ulei de masline deasupra apoi am adaugat apa fiarta cu sare, avind grija ca, dupa un timp, sa intorc pestele in sos asa incit sa fie in intregime patruns de arome.


Este un fel de mincare specific gospodariilor pescaresti dar foarte usor de realizat in propriile bucatarii, rezultatul fiind absolut extraordinar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu