Pesto cu spanac

Pesto - denumire generica pentru un super sos.
Adaugat pastelor, servit ca atare cu piine prajita, folosit ca sa se „dreaga” supa, servit cu carne de vita natur, peste, fructe de mare sau cu cartofi fierti, imbogateste gustul preparatelor adaugandu-le savoare.
Puteti sa cumparati pesto din comert dar nu va fi la fel de bun ca cel handmade pregatit in propria bucatarie.
Pasta patentata de genovezi, nu pentru ca au inventat-o ei dar sunt cei mai consecventi consumatori, are la baza busuiocul aromat insa in timp au aparut numeroase variatiuni pe aceeasi tema.
Una dintre acestea v-o propun eu, avand in vedere ca este sezonul spanacului: pesto cu spanac.
Va fi o forma apetisanta de a adauga spanacul in alimentatie pentru cei ce nu prea il agreaza altfel, o modalitate simpla si la indemana de a profita de beneficiile pe care le aduce consumul acestuia.

Va trebuie un mojar si cateva ingrediente simple:
- 250 grame spanac proaspat
- 25 grame seminte de pin
- 25 grame parmezan
- 25 grame pecorino (facultativ)
- 2 catei de usturoi
- 3 linguri ulei de masline extravirgin # Filippo Berio
- 1/2 lingurita sare de mare
- 1 lingurita zeama de lamaie (facultativ)

• Daca nu aveti mojar folositi cu incredere un blender.

Metoda:

- Curatati usturoiul si puneti-l in mojar (blender) cu sarea.

- Zdrobiti pina obtineti o pasta

- Turnati o lingura de ulei si omogenizati

- Puneti frunzele de spanac, spalate si uscate cu hartie de bucatarie, si semintele de pin si zdrobiti din nou (amestecati prin pulsare in blender)

• Daca va place un gust de alune prajite rumeniti usor semintele de pin

- Adaugati si parmezanul ras

• Daca nu aveti branza pecorino (pentru un gust usor picant) dublati cantitatea de parmezan

- Pentru o consistenta mai cremoasa adaugati pecorino, restul de ulei si zeama de lamaie.

• Se poate adauga si putin pesmet daca va place

- Omogenizati amestecul dupa care il puteti depozita in borcane sigilate in frigider.

• In acest caz izolati pasta obtinuta turnand un strat de ulei de masline deasupra impiedicand alterarea acesteia prin contactul cu aerul la fiecare deschidere.

Gem de prune

Inchid ochii si visez in aramiu.

Se face ca sint in curtea de deasupra falezei, sub bolta de vita atit de draga socrului meu.

La o masa, in fata unei tipsii/tingiri (ταψι – cum ii spunea ea), soacra mea curata prunele brumarii, atit de dulci ca i se lipesc degetele.

Le pregateste pentru cel mai bun gem pe care l-am mincat vreodata.

Meticuloasa si rabdatoare desface prunele in doua si scoate simburele, punindu-le apoi in tipsia incapatoare.

Chipul ei blind radiaza pentru ca face totul cu o placere deosebita.

Nimic din ce face nu este obligatie.

Totul este daruire.

Pentru satisfactia de a vedea chipurile multumite ale celor dragi atunci cind gusta delicioasele preparate.

Parca simt peste umeri mingiierea frunzelor rasucite ce se desprind de pe crengi cu un fosnet surd asezindu-se in curte intr-un covor gros.

Tresar. Senzatia mirosului de prune coapte din cuptor este atit de reala ca ma face sa fiu putin confuza.

Deschid ochii si imi dau seama ca asta vreau sa fac.

Voi pregati un gem de prune exact ca cel pe care, intr-un mod atit de simplu, il facea soacra mea.

Cantitatile sint multiplicative, in functie de cantitatea de gem pe care dorim sa o pregatim.

Proportiile mele sint urmatoarele:

- 3 kg prune

- 1 kg zahar (gelifiant -  pentru o durata de fierbere mai redusa)

Intii spalam prunele in mai multe ape.

Scoatem simburele desfacind in doua fiecare pruna asezindu-le intr-un vas incapator in care vom pregati gemul.

Cind prunele sint pregatite adaugam deasupra zaharul scuturind usor vasul.

Se lasa astfel citeva ore - de preferat peste noapte, pentru a-si lasa siropul, creind astfel baza gemului, in el urmind sa fiarba prunele.

Se pune vasul in cuptor lasind compozitia sa fiarba incet pina se leaga (aproximativ doua ore), scazind suficient cit sa se obtina un amestec inchegat.

Se toarna compozitia fierbinte in borcane incalzite putin in prealabil.

Se inchid cu capace etans lasindu-se sa se raceasca inainte de a fi depozitate in camara pentru iarna.

Atit de simplu dar atit de bun, pastrind pe linga reteta si amintirea vie a celei de la care am invatat ca bucataria buna inseamna daruire, dragoste, pasiune.

Vinete fripte conservate in ulei

Tot plimbindu-ma printre blogurile zecilor de prieteni pe care mi i-am facut de cind blogaresc, am dibuit o reteta la amicul Hadean care m-a cucerit pe loc.
Vinete fripte conservate in ulei.
Desi putin cam prescurtata reteta, m-am aventurat sa o experimentez, in calitate de mare fan al acestei legume.
Apreciati singuri rezultatul iar sfatul meu este sa nu treceti pe linga acest deliciu savuros, si, cit mai gasiti vinete in piata, pregatiti-va citeva borcane. Altfel, nu stiti ce pierdeti.

Ca sa umplu borcanele pe care le vedeti am avut nevoie de:
- 3 vinete potrivite
- 12 ardei iuti
- 2 capatini de usturoi
- ulei, cit sa acopere legumele

Intii am spalat vinetele si le-am taiat in felii de grosimea degetului.

Apoi am incins gratarul, in cazul meu unul pentru aragaz, am presarat un strop de sare ca sa nu se lipeasca legumele, si am fript feliile de vinete pe ambele parti.

Dupa ce s-au fript le-am asezat in borcane, am strecurat printre felii catei de usturoi, apoi am infipt din loc in loc ardeii iuti.

Am turnat ulei (eu am folosit ulei de masline pentru aroma intensa) deasupra pina s-au acoperit vinetele, am scuturat usor borcanul pentru a elimina ceva aer daca a mai ramas printre felii, apoi am inchis strins borcanul.
Mesterul Hadean ne recomanda sa le consumam cu ceva patrunjel verde tocat presarat deasupra.
Abia astept!

Muraturi asortate - Τουρσι

Obtinute prin fermentare naturala, legumele conservate contin de doua ori mai multa vitamina C decit citricele. Bogate in fibre, muraturile ajuta procesului digestiv, fiind un sustinator eficient al luptei organismului impotriva agentilor cancerigeni. Prin continutul ridicat de antioxidanti impiedica actiunea radicalilor liberi in favorizarea procesului de imbatrinire.
Afirmatia apartine nutritionistilor care au studiat fenomenul si care recomanda consumul de muraturi pe care le considera aliati ai sistemului imunitar.
Constienta de beneficiile conservarii legumelor, de-a lungul timpului nu imi amintesc totusi sa fi pus prea des muraturi - Τουρσι. Poate si datorita faptului ca cele pe care le pregatea soacra mea erau delicioase.
Ma bucura insa preocuparea fiicelor mele pentru a realiza in casa, cit mai natural, gemuri, muraturi, sucuri de fructe sau legume, sanatoase si fara conservanti.
Reteta de mai jos apartine fiicei mele celei mici, asistata indeaproape de sotul sau (sau invers, nu stiu exact- :D ) insa o postez eu, din mindrie.
Iata muraturile lor asortate:

Nu-i asa ca arata minunat?
Au conservat:
- gogonele
- castraveti
- conopida
- sfecla
- varza alba
- morcovi
asortind variat continutul fiecarui borcan.
Au adaugat pentru un gust desavirsit:
- frunze de telina
- crengute de marar uscat
- radacina de hrean
- boabe de mustar
Saramura a fost pregatita adaugind la doi litri de apa 3 linguri de sare neiodata.
Dupa ce legumele au fost curatate si spalate sub jeturi puternice de apa, au fost asezate cu grija in borcanele sterilizate prin oparire prealabila, adaugindu-se apoi condimentele si acoperindu-se continutul cu saramura pregatita anterior.
Au inchis strins capacul la sfirsit, lasind borcanele astfel pregatite intr-un loc intunecat din camara.
Si gata.
A, ba nu.
S-au gindit ca ar fi bine sa le rastoarne periodic de vreo trei - patru ori, pentru ca saramura sa nu faca depunere.
Nu cred ca veti gresi urmind reteta lor.
De fapt, sint sigura ca nu veti gresi.