luni, 13 octombrie 2014

Marmelada de casa din gutui

Pentru mine si marmelada are o poveste cu radacini in strafundul sufletului.
Ridic valul prafuit al mintii si deschid cufarul imbatrinit al amintirilor.
Simt mustrarile cugetului in scirtiitul balamalelor pentru faptul ca nu am mai ravasit de multa vreme pe acolo.
Scotocesc printre frinturile din memorie si regasesc un crimpei care, pe masura ce ma concentrez asupra lui, se limpezeste intr-o imagine clara.
Mama mea, draga de ea, intr-un moment de ragaz la ceas de seara, infofolita in halatul de casa si asezata culcusit intr-un fotoliu in fata televizorului soarbe ceaiul fierbinte - ca doar asa ii placea - dintr-o cana. Pe masuta alaturi, intr-o farfurioara, fac pereche doua felii de piine unse cu marmelada.
Tratatie simpla insa preferata ei.
Nu avea voie, sanatatea nu ii permitea nici acest "lux", insa cu buna stiinta incalca restrictia, fiind singurul exces pe care si-l ingaduia.
Era din ce in ce mai greu sa gaseasca prea putin pretentiosul aliment insa ea descoperise locul si ajungea acolo chiar si cind vremea nu era in favoarea ei.
Traind vremurile rationalizarii, cind totul se dadea "cu lingurita" (zaharul pe care il primeam abia ajungea pentru strictul necesar) nu ne permiteam luxul pregatirii in gospodaria proprie a gemurilor si dulceturilor, nepunindu-se problema prepararii homemade a marmeladei.
Asa se face ca, astazi, bucuria de a pregati cea mai gustoasa marmelada de gutui in bucataria mea m-a dus cu gindul la pasiunea dulce a mamei mele, obligindu-ma sa incondeiez reteta pe marginea imaginilor graitoare si sa o las mostenire fetelor mele cu certitudinea ca, ori de cite ori vor gasi vreme sa o pregateasca isi vor aminti (si nu numai atunci) de cea care si-a inchinat fiecare clipa a vietii ei iubirii ce le-o purta.





Se sterg gutuile cu o cirpa aspra indepartindu-se puful.
Se spala fructele si se taie in bucati potrivite asezindu-se intr-un vas adinc.


Se toarna apa peste fructe cit sa le acopere apoi se pun la fiert. Sint gata cind se inteapa usor cu furculita (aproximativ 45 de minute).


Cind sint gata se scurg de apa si se pun in vasul mixerului.


Se mixeaza la viteza mare pina se obtine un piure fin.
Se rastoarna intr-o cratita masurindu-se cantitatea de piure cu o cana, aceeasi cu care se va masura si zaharul gelifiant pastrind raportul de 1:1 (o cana zahar gelifiant la o cana de piure de fructe).
Se adauga si zaharul vanilat dupa care se amesteca bine pentru omogenizarea compozitiei.
Se lasa 10 minute timp in care zaharul impreuna cu zeama fructelor se vor transforma intr-un sirop.


Se aseaza vasul pe foc mic lasind compozitia sa fiarba pina se ingroasa bine.
Se amesteca din cind in cind ca sa nu se lipeasca de fundul vasului.
Cind compozitia este legata si a scazut suficient (dupa o fierbere de maxim o ora si jumatate raminind aproximativ 2/3 din compozitia initiala) se indeparteaza de pe flacara.
Se rastoarna intr-un vas de sticla termorezistenta scuturindu-se vasul pentru eliminarea aerului.
Se introduce in cuptorul preincalzit la maxim 70 de grade Celsius si se lasa pentru circa 3 ore, avind grija ca usa cuptorului sa fie intredeschisa asa incit sa nu creasca temperatura in interiorul cuptorului.
Se va evapora orice urma de lichid amestecul transformindu-se intr-o masa compacta, solida.
Se pastreaza la frigider intr-un vas acoperit sau se taie in felii groase de doua degete care se pastreaza infasurate in hirtie de copt unsa fin cu unt si tot in frigider.



Este delicioasa in zilele geroase de iarna servita pe piine prajita unsa cu unt alaturi de un pahar de lapte cald sau, asa cum ii placea mamei mele, cu un ceai de plante, fierbinte.

7 comentarii:

  1. Abia astept sa ajung acasa si sa o infulec!
    Florian are nostalgii din copilarie... Si eu, parca vad si acum: Stateam la coada cu cartela in mana sa cumparam ulei intr-o sticla, din cazanul cel mare... Pe tajghea o ladita de lemn cu hartie pergament, in care era marmelada. Se taia cu cutitul si se vindea la kilogram, atat cat vroiai...
    Cu siguranta nu regret vremurile acelea, dar regret ca s-au pierdut multe din produsele romanesti traditionale: conservele, gemurile, compoturile...

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos ai povestit. Ma apuca si pe mine cateodata un dor nebun dupa anumite produse care se gaseau cand eram copii. Am cumparat marmelada sa-mi astampar pofta dar nu avea nici pe departe acelasi gust. Trebuie sa incerc reteta.

    RăspundețiȘtergere
  3. O povestioara minunata,mi-a mers la suflet!
    De marmelada nici nu mai spun,este delicioasa!Gutuile au un miros unic!
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  4. ce poveste frumoasa...si ce prezentare deosebita! am si eu gutui in casa...asa ca le-am pus gand rau:)

    RăspundețiȘtergere
  5. M-a emotionat pana la lacrimi povestea ta... iar marmelada cred ca e tare gustoasa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nuuu.. nu se poate sa pui asemenea retetea, mai ales pentru cei care nu au gutui. Imi aduc aminte, cum facea mama cind eram mici, dulceata de gutui si parfumul gutuilor pe care le puneam pe mobila toamna si gustul si parfumul gutuilor pe care le faceam in cuptorul sobei... Of, of... amintiri, amintiri... Pupici !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daniela, gutuile din reteta se pot inlocui cu maaaaare succes cu mere si pere. Vei obtine o marmelada delicioasa. Si savuroasa.

      Ștergere