sâmbătă, 6 iunie 2015

Crémşnit cu mere

Greu de multumit!
Asa i-as caracteriza pe cei doi nepoti ai mei, "rezidenti" in inima Transilvaniei, printr-o parafraza a titlului unui binecunoscut film (Greu de ucis), al carui protagonist depaseste cu bine toate obstacolele periculoase pe care regizorul si le-a imaginat pentru realizarea actiunii.
Ca si actorul filmului mai sus amintit, mama baietilor - fiica mea, este intr-o competitie continua cu ea insasi, in incercarea de a contracara inepuizabila cerere de "ceva gustos".
De multe ori, in criza de idei, fata mea apeleaza la sprijinul meu, ca "micunealta secreta" (ce sa fac, asta patesti cind urmaresti cu nepotii programele de desene animate).
Cunoscindu-le preferintele, cu puternice influente ardelenesti, m-am gindit sa ii sugerez o diversificare a clasicului "cremes", motiv pentru care i-am propus o varianta combinata intre un Crémşnit cu crema de vanilie si o placinta cu mere.
Inspirata alegere, avind in vedere delicioasa prajitura care a rezultat: Crémşnit cu mere.

 



Pentru pregatire am folosit;
- un pachet foi crémşnit Boromir (din comert)
iar pentru crema:
- 1/2 litru lapte
- 4 oua
- 100 grame unt
- 1 plic zahar vanilat bourbon Dr Oetker
- 6 linguri zahar tos
- 6 linguri faina
- coaja rasa de la o lamiie
- un strop esenta de vanilie
- 400 ml smintina de separator
- 2 plicuri zahar pudra vanilat Dr Oetker


Intii am batut spuma zaharul impreuna cu ouale intregi pina la dizolvarea completa a zaharului. Apoi am adaugat continutul unui plic de zahar vanilat, coaja rasa de lamiie, citiva stropi de esenta de vanilie si faina, omogenizind totul bine asa incit compozitia sa devina cremoasa, fara cocoloase.


 Se adauga incet laptele, amestecind continuu.


Se impinge vasul pe foc mic si amestecam ca sa nu se prinda pina ce compozitia se ingroasa.


Se indeparteaza de pe flacara si se adauga untul, continuind sa amestecam pina la completa incorporare, apoi se lasa sa se racoreasca compozitia.

Pregatim intre timp si frisca, amestecind 400 ml de smintina de separator cu un plic de zahar pudra vanilat Dr Oetker intii la viteza mica pentru omogenizare dupa care utilizam viteza mare pina la aparitia crestelor ferme.
Se adauga frisca peste crema, incorporind-o cu miscari usoare pentru a nu se pierde volumul de aer din frisca.


Pentru umplutura de mere ne trebuie:
- 8 mere (cele mai bune sint cele zemoase, dulci - acrisoare)
- o cana de zahar
- 2 linguri ulei
- o lingurita pudra de scortisoara
- o lingurita zahar vanilat bourbon
- o lingurita esenta de rom
- patru linguri pesmet


Se spala merele, se taie in patru si se indeparteaza cotorul, apoi se dau pe razatoare.


Intr-o tigaie se pune uleiul la incins apoi se rastoarna merele rase. Se adauga zaharul, scortisoara si zaharul vanilat.

Se calesc pina nu mai lasa zeama si merele se caramelizeaza placut.


Se indeparteaza vasul de pe foc si se adauga pesmetul si esenta de rom, amestecindu-se pina la omogenizare, apoi se lasa deoparte pina ce amestecul se racoreste si aromele se combina.


Asezam prima foaie de prajitura intr-o tava potrivita


si rasturnam deasupra merele calite, distribuindu-le intr-un strat uniform pe toata suprafata foii.
Se toarna apoi toata compozitia cremoasa deasupra. Se acopera totul cu cea de a doua, apasind usor pentru eliminarea spatiilor goale. Se introduce prajitura la frigider pentru cel putin 4 ore.
* In cazul in care va e teama ca crema nu se va lega la rece, puteti adauga continutul unui plic de gelatina topita in compozitie.
* Puteti farimita fin foaia de deasupra, pentru un aspect mai placut. 
Se pudreaza dupa portionare, inainte de servire, cu zahar pudra vanilat din abundenta.




Savuros, cu un gust aromat conferit de crema de vanilie si dulce - amarui, usor picant si usor intepator, datorat scortisoarei, un pic acrisor - datorat merelor, este desertul perfect, micul dejun complet, hranitor si vitaminizant, adorat deopotriva de parinti si copii.
Sigur fata mea va iesi din incurcatura inca o data marcind favorabil in "disputa" cu cei doi tineri!

Un comentariu: