luni, 6 ianuarie 2020

Jeleu cu vin licoros

O ocazie speciala, ca trecerea dintre ani, trebuie sarbatorita intr-un mod unic, de care sa iti amintesti cu placere.
Si ce poate fi mai spectaculos decat un desert inedit?
Ca urmare, jeleu din vin licoros sa fie!
Asortat festiv cu fructe si decor romantic ..... mmmm ...

Pentru variatie, au fost doua arome:

Jeleu cu vin licoros Malvasia.

Produs dintr-o varietate de struguri cunoscuta si sub denumirea de Monemvasia, dupa minunata insula greceasca ce adaposteste o asezare medievala, inca locuita, in estul coastei Peloponezului, vinul are culoarea razelor soarelui, dulceata fructelor mangaiate de astrul fierbinte si aroma brizei mediteraneene ce invaluie malurile cetatii idilice.



In acelasi ton, al doilea desert, in culoarea rubinului, este un

Jeleu cu vin desert Mavrodaphne (Mavrodafni)

Cunoscut ca cel mai vechi vin imbuteliat din Grecia, Mavrodaphne este un vin indigen din regiunea Achaia din nordul Peloponezului, Grecia. 
Cu o istorie ce seamana cu un basm, vinul are o reputatie care a cucerit toate colturile lumii, deseori fiind oferit de catre biserica pentru Sfanta impartasanie.
Obtinut dintr-un soi de struguri brun - purpurii ce poarta in ei arome de ciocolata, cafea, stafide si prune, vinul este fermentat in cuve mari, expuse la soare, pentru ca, ajuns la un anumit nivel de maturitate sa fie oprit din fermentatie si transferat in beciuri. Acolo este supus unui procedeu de combinare cu vinuri din recolte anterioare folosind metoda „solera”. Odata imbatranit, vinul este imbuteliat si vandut ca vin desert sub denumirea Mavrodaphne - dupa numele fetei de care s-a indragostit producatorul bavarez, Gustav Clauss.
Vinaria Achaia Clauss este o atractie turistica cunoscuta, anual fiind vizitata de aproximativ 200000 de vizitatori.




La multi ani!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu