luni, 19 decembrie 2011

Tort cu caise

O experienta neplacuta legata de o prajitura din comert,  m-a facut sa imi promit ca nu voi mai repeta aceasta experienta.
Artificiala si  fada, asta am aflat mai tirziu, te atragea cu liniile perfecte ale ornamentelor de frisca si cu culorile proaspete ale fructelor.
Am vrut sa fac o surpriza placuta copiilor si nu am reusit decit sa le stric cheful.
Si asa am ajuns la varianta casnica a unui tort cu fructe.


Nu stiu cit de reusit este aspectul, poate nu este cel mai elegant sau cel mai frumos, dar sigur are un gust deosebit, proaspat si racoritor.

Am pregatit blatul dupa o reteta clasica:
- 6 oua
- 6 linguri de zahar
- 6 linguri de faina

Am separat albusul de galbenus si l-am batut spuma.
Am incalzit zaharul in cuptor fara sa se caramelizeze si l-am adaugat lingura cu lingura peste spuma, gatind astfel albusurile crude, iar spuma a devenit mai densa si si-a pastrat forma.
Am adaugat galbenusurile amestecind in continuare si apoi am turnat si faina, incorporind-o.
Am pus hirtie de copt in doua forme, am uns-o cu putin unt si am pudrat-o cu faina, apoi am turnat compozitia in mod egal.
Am pus-o in cuptorul preincalzit la 180 grade celsius pentru 30 de minute.

Umplutura
Intre timp am batut frisca din 500 grame smintina de separator si doua plicuri zahar pudra vanilat de la Dr. Oetker, adaugind un strop de esenta de menta si o lingurita de zahar vanilat bourbon.
Pe urma am pus-o la frigider.

Cind s-au racit cele doua blaturi am trecut la asamblarea tortului.
Am luat o cutie de caise in sirop si am scurs siropul separat de fructe.
Am taiat cubulete jumatate din cantitatea de caise, cealalta jumatate servindu-mi pentru ornat.
Am insiropat primul blat.
Cubuletele de caise le-am amestecat cu jumatate din cantitatea de frisca rezultata si am asezat-o peste blatul insiropat.
Celalalt blat l-am asezat deasupra, insiropindu-l cu restul de sirop.
Am folosit o parte din frisca pentru a acoperi blatul de deasupra apoi, am inceput sa asez feliile de caise sub forma unui colier de jur imprejur.
Am pus si o jumatate de caisa in mijloc. :D
Am pus restul de frisca intr-un cornet improvizat si am desenat conturul fructelor, punctind locul dintre feliute.
Asa mi-a venit mie. Mi s-a parut interesant.
Am acoperit si marginea tortului cu frisca netezind cu virful unui cutit.


Asta e tot.

Un comentariu:

  1. Imm, ce light trebuie sa fie!!! Decorata ca tavanul unei sali de bal, asa o vad eu....

    RăspundețiȘtergere