marți, 16 octombrie 2012

Taglierini all uovo cu legume

Aplicatie delicioasa pentru vinetele fripte si conservate in ulei.
Pastele se pot gati in orice fel, fara retete impuse si fara ingrediente prestabilite.
Asta e parerea mea.
Putina imaginatie pornind de la ceea ce ne place poate duce la obtinerea unui fel pe care sa il savuram ca si cind ar fi cel mai sofisticat meniu, la acest fapt contribuind si cadrul in care il degustam.
Ceva luminari aprinse, citeva flori delicate intr-un recipient deosebit, un vin cu aroma plina pe placul nostru, chiar daca recomandarea poate nu s-ar potrivi cu preparatul, ar fi decorul perfect pentru ca orice mincare sa ni se para fabuloasa.
Iar pastele intotdeauna scot din incurcatura pe oricine isi doreste sa traiasca asemenea momente.
Iar eu va propun ceva ce depaseste convenientele, chiar daca, sint sigura, au mai avut si altii idei similare.
Taglierini all uovo in combinatie cu ceva legume sint subiectul retetei de astazi.




Ambalate in cutii de 250 grame aceste paste, taglierini all uovo, sint suficiente pentru patru portii substantiale.

Intii se pune la fiert apa cu un strop de sare. Cind da in fiert, se adauga pentru maxim 6 minute si "papusile" de paste. Se scurg de apa in care au fiert cind sint gata, rasturnindu-se intr-o strecuratoare.

Intr-o tigaie punem la topit o bucatica de unt, aproximativ 40 de grame, si adaugam un praf de sare, dupa preferinta.

Adaugam si patru cuburi de brinza topita cu smintina si o lingurita de pesto, amestecind totul la foc mic pina se omogenizeaza. Ilustratia mea doar evidentiaza ingredientele, nu procedura in sine.

Cind totul s-a omogenizat topindu-se, se adauga pastele, amestecind usor pentru incorporarea sosului.

Se toaca in bucati marunte citeva felii de vinete fripte si conservate in ulei pregatite dupa reteta postata anterior, apoi citeva rosii uscate de asemeni conservate in ulei (din comert), adaugindu-se peste paste. Se rastoarna si o cutie mica de boabe de porumb dulce, scurse inainte de zeama in care au fost conservate. Se toaca fin o mina de patrunjel verde, presarindu-se peste paste, dupa care se amesteca totul usor, pentru combinarea aromelor. Inainte de servire se decoreaza cu parmezan ras, pentru un plus de savoare.


O combinatie bogata, cu o textura surprinzatoare, si cu un buchet de culori apetisante, va vor imbia sa savurati cu deosebita placere o mincare atit de simpla.







3 comentarii:

  1. Ce bine arata, prezentarea e tare frumoasa...te imbie la masa!

    RăspundețiȘtergere
  2. O portie apetisanta si mare, numai buna pentru al meu barbat... Delicioasa papita ta... Pupici !

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere