marți, 24 februarie 2015

Mouse cu menta, mascarpone si afine

Cenusiu, picuri desi si reci, vintul - zbucium prin crengi.
Pe-o ramura doi gugustiuci zgribuliti infrunta zbaterea naturii asteptind primavara pe care o simt aproape.
Judecind dupa mugurii ce nu-si mai incap in piele pare ca-i dusa iarna.
Si ghioceii anunta timizi anotimpul iubirii!
Spectator meteosensibil la toate transformarile naturii si recunoscind toate semnele innoirii firii, imi insusesc freamatul tulburator de minti si ma las cuprinsa de sentimentalism, transformindu-l intr-o dulce declaratie de dragoste destinata dragobetelui meu pereche.
Nu m-am indoit niciodata de efectul gestului meu  insa de fiecare data ma invaluie acelasi fior placut al iubirii impartasite, ani si ani la rind.
Expresia matasoasa, revigoranta, proaspata, a mesajului meu dragobetic: Mouse cu menta, mascarpone si afine.




Reteta?
Nu ridica nici un fel de probleme de indeminare, atit de simpla incit oricine are succesul asigurat.
Asadar, ne trebuie:
- 250 grame (o cutie) mascarpone
- 100 grame ciocolata alba
- 200 ml smintina grasa de separator (smintina dulce pentru frisca)
- 2 galbenusuri
- 100 ml lapte
- 100 grame zahar brun
- 100 grame zahar pudra vanilat Dr Oetker
- 10 grame gelatina pudra DR. Oetker
- 50 ml sirop concentrat de menta sau o lingurita esenta de menta
- afine proaspete

Se pun intr-un castron galbenusurile si zaharul brun, amestecindu-se energic pentru omogenizare.


Se aseaza vasul deasupra unuia in care fierbe apa (bain-marie), fara ca apa sa atinga fundul vasului, mixindu-se compozitia cu un tel continuu, pina ce incepe sa se ingroase.
Se indeparteaza vasul de pe sursa de caldura si se incorporeaza ciocolata alba, pina la topirea completa a acesteia.
Adaugam siropul de menta sau, in lipsa acestuia, esenta de menta, omogenizind compozitia.


Cind crema obtinuta s-a racorit usor, dupa aprozimativ zece minute de repaus, adaugam crema mascarpone.


Mixind citeva secunde vom obtine o crema pufoasa, aromata.
Pregatim gelatina conform instructiunilor de pe ambalaj: intr-un pahar rasturnam continutul unui plic de gelatina pe care o vom hidrata cu patru linguri de apa rece. Incazim laptele in cuptorul cu microunde utilizind functia cu simbolul unei cesti de ceai (1' 20''), care ne da garantia ca acesta nu va fierbe. Il adaugam peste gelatina hidratata amestecind pina la completa dizolvare a gelatinei, dupa care il turnam in compozitia cu mascarpone amestecind energic.
Din smintina si zaharul pudra vom pregati o cantitate de frisca


pe care, cu miscari usoare de jos in sus, o vom incorpora in crema pregatita anterior, asa incit vom pastra volumul de aer din frisca.
Distribuim compozitia obtinuta in citeva vase - in cazul meu, patru, pe care le vom introduce la rece, in frigider, pentru cel putin doua ore.
Se decoreaza cu afine proaspete si cu frunze de menta (ale mele sint din fondant) iar pentru sublinierea aromelor presaram coaja proaspat rasa de lamiie.
Placere garantata!
Gustul fin, delicat, aroma racoroasa, va vor cuceri iremediabil!





miercuri, 18 februarie 2015

Prajitura cu biscuiti, ciocolata alba si mastica de Hios

Isi mai aduce cineva aminte de "orele practice de gospodarie" de la scoala generala?
Desfasurindu-se dupa o programa inspirata din tendinţele educaţionale ale perioadei interbelice, ce aveau in vedere dezvoltarea aptitudinilor gospodaresti, insa golite de sens, cursurile nu isi mai atingeau scopul.
Timpul dedicat acestui tip de activitati era limitat iar resursele necesare obligau parintii la eforturi materiale considerabile, intr-o perioada in care totul era dramuit.
Cu toate acestea, imi amintesc cu placere de prima fusta croita si lucrata integral de mine (chiar daca acest lucru nu mi-a folosit la nimic), sau de primul experiment "maioneza".
Si cum sa uit prima reteta de salam de biscuiti dusa la final printr-un efort sustinut al intregii clase de a aduna ingredientele necesare?
Ca un fragment dintr-o pelicula a unui film mut mi s-au derulat toate aceste amintiri prin fata ochilor, motivindu-ma in pregatirea unui desert simplu, cu biscuiti, pornind de la reteta de baza a clasicei prajituri: Prajitura cu biscuiti, ciocolata alba si mastica de Hios.




Ingredientele nu sint pretentioase.
Am avut nevoie de:
- un pahar cu lapte (200 ml)
- un pachet de biscuiti Petit Beure (450 gr)
- un pachet de unt (250 gr)
- o lingurita pudra de mastica de Hios
- o tableta ciocolata alba (200 gr)
- 350 grame zahar
- 200 grame rahat (in cazul meu, rahat grecesc cu aroma de mastica de Hios)
- o masura vodca (aprox. 50 gr)


Laptele, zaharul si ciocolata maruntita se pun pe foc mic si se amesteca continuu pina se dizolva complet zaharul iar ciocolata se topeste.


Se adauga si untul lasindu-se in continuare vasul pe foc si amestecindu-se pentru omogenizarea amestecului.


Se rup cu mina in bucati potrivite biscuitii.
Rahatul se taie in bucati mici apoi se adauga peste biscuiti.


In crema pregatita anterior se adauga alcoolul amestecindu-se bine dupa care crema se toarna incet peste biscuiti.


Se amesteca usor totul pina cind biscuitii absorb crema, dupa care se lasa aproximativ 5 minute ca sa se inchege putin. Apoi se amesteca din nou, asa incit compozitia sa aiba aceeasi consistenta si sa ne asiguram ca ingredientele uscate au incorporat toata masa umeda.

Se captuseste cu folie alimentara o tava (de cozonac - am folosit eu) apoi se toarna toata compozitia. Se uniformizeaza cu o lingura, apasind bine ca sa indepartam eventualele goluri, apoi se acopera prajitura cu folia presind usor, asigurindu-ne ca prajitura este compacta. 


Se da la frigider de pe o zi pe alta.
A doua zi se indeparteaza folia si se taie prajitura cu un cutit ascutit sau cu diverse forme.
Pentru o prezentare rafinata, se poate glazura prajitura taiata cu o glazura de ciocolata alba, garnisindu-se cu fulgi de migdale usor rumeniti si cu fructe proaspete.
Veti produce un efect deosebit cu o prajitura "cumintica", obtinuta cu mijloace simple, fara coacere, intr-un timp record.
* P.S. Mastica de Hios poate fi inlocuita cu succes cu vanilie, menta, migdale sau orice alte arome va sint pe plac.
Pont: macinati fin citeva seminte de anason, adaugati pudra in laptele cald si veti obtine o aroma asemanatoare cu cea conferita de mastica de Hios.




luni, 9 februarie 2015

Tort Batman & Wonder Woman

Tortul de astazi vine ca o continuare a postarii anterioare, in care am transformat in candy pops citeva din personajele angry birds.
L-am gindit intr-o varianta combinata, tinind cont atit de asocierea celor doua personaje in colectia de benzi desenate preferate de doi copii dragalasi, Andrei si Alexandra, cit si de preferintele lor dulci.
Sarbatoritul a fost Andrei, personajele lui preferate fiind Batman si Superman, supereroii cu identitati secrete, simbolurile luptei impotriva nedreptatilor. 
Cum exista si un personaj feminin ce lupta pentru dreptate, o eroina cu calitatile unei amazoane din mitologia greaca, aceasta este preferata Alexandrei, sora lui Andrei.
Diferenta de virsta foarte mica dintre cei doi frati i-a facut sa fie cei mai buni parteneri de joaca, Alexandra fiind modelul lui Andrei - in calitate de sora mai mare, motiv pentru care si desenele animate preferate sint aceleasi, cei doi impartindu-si frateste si rolurile eroilor lor animati.
In situatia aceasta, cum ar fi fost posibil ca eu sa disociez tema tortului?
Solutia?
Tort 2 in 1, Batman & Wonder Woman.
Doua jumatati cu trasaturi specifice, unite intr-un singur tort.



Jumatatea Wonder Woman: blat cu cacao, mouse de ciocolata neagra 52% cu crema de ou cu rom, mascarpone si frisca, cu umplutura cirese confiate.

Jumatatea Batman: blat pufos de pandispan, mouse de ciocolata alba cu aroma de migdale, crema de ou, mascarpone si frisca, cu umplutura de fulgi de migdale.

La multi ani copii!
Va imbratisam cu drag si pupam apasat obrajorii imbujorati!

Unchiul si matusa.

miercuri, 4 februarie 2015

Angry birds - candy pops

Ei, da!
Am facut-o si pe asta!
N-a fost greu, dar nici usor!
Imi doresc tare mult sa imi surprind nepotii, de aceea, intotdeauna, ma aleg cu ceva dureri de stomac din cauza emotiilor.
Pentru ca oferta programelor Tv pentru copii abunda in personaje, preferintele copiilor sint dintre cele mai variate: de la Mickey mouse, Plusica, Frozen, Brave si pina la Spiderman, ori Batman, fara sa pun la socoteala nastrusnicele Angry birds.
Pe ele am ales sa le transform in candy-pops, pentru figurile expresive si variat colorate, sigura fiind ca vor avea efect asupra prichindeilor.

Bomboane din ciocolata neagra, unt, smintina, fulgi de cocos si cereale Nesquiq cu ciocolata cu lapte, imbracate in fondant