Compot de gutui

E toamna iar.

Cu ramuri pline de rod indoindu-se catre tarina, in semn de supunere, si lasind ofranda pamintului ce hraneste radacinile.

Covorul de frunze rasucite intr-o perfecta asortare cu lampioanele gutuilor galbui isi combina parfumul cu patina de vechi si plimbari prin padure.

Inconfundabila aroma ce imi aduce in coltul genelor un picur perlat, stirnindu-mi nostalgia vremurilor copilariei, cind, intrind in camera Didinei mele dragi, ma intimpina mirosul gutuilor infasurate in foi de ziar, insirate pe pervazul ferestrei cu perdele de borangic, pe soba rece, ori pe dulapul miraculos din care, din vreme in vreme, miinile cu pielea stravezie imi ofereau dulci recompense pentru bucuria pe care i-o faceam, iubind-o.

Buna mea!

Credeti ca le pastra pentru ea?

Nici vorba.

Domnisoara de moda veche, traind solitara, imi daruia toata afectiunea ei, tratindu-ma cu delicatese fine (chaudeau, serbet), dar rasfatindu-ma si cu lucruri simple precum un compot de gutui, ori un cozonac cald (framintat la ceas de noapte cu mine ajutor de nadejde in fixarea vailingului).

Calde amintiri inaltindu-se din aburii parfumati ai compotului de pe plita.

Compot de gutui, tonic, dulce – acrisor, in culori insufletite, luminoase.

Se obtine un compot cu bogate calitati nutritive si cu un efect considerabil asupra organismului, preparat din gutui necuratate de coaja, in urmatoarele proportii:

- 1 litru de apa la o gutuie

- 50 grame zahar brun

- scortisoara, dupa preferinta

- ceva cuisoare intregi, la alegere

Eu am preparat un compot din doua gutui, pentru consum imediat.

Se spala bine gutuile, indepartind puful auriu. Se taie in bucati potrivite dupa care se pun intr-un vas adaugindu-se doi litri de apa.

Se fierb pina ce lichidul scade la jumatate, dupa care se adauga 1/2 pahar de zahar brun (100 grame), o lingurita de scortisoara si citeva cuisoare intregi, lasindu-se sa mai dea doua - trei clocote.

Se recomanda consumul in scop curativ a doua cani pe zi intr-o cura de trei saptamini, prevenind problemele de digestie.

Marmelada de casa din gutui

Pentru mine si marmelada are o poveste cu radacini in strafundul sufletului.
Ridic valul prafuit al mintii si deschid cufarul imbatrinit al amintirilor.
Simt mustrarile cugetului in scirtiitul balamalelor pentru faptul ca nu am mai ravasit de multa vreme pe acolo.
Scotocesc printre frinturile din memorie si regasesc un crimpei care, pe masura ce ma concentrez asupra lui, se limpezeste intr-o imagine clara.
Mama mea, draga de ea, intr-un moment de ragaz la ceas de seara, infofolita in halatul de casa si asezata culcusit intr-un fotoliu in fata televizorului soarbe ceaiul fierbinte - ca doar asa ii placea - dintr-o cana. Pe masuta alaturi, intr-o farfurioara, fac pereche doua felii de piine unse cu marmelada.
Tratatie simpla insa preferata ei.
Nu avea voie, sanatatea nu ii permitea nici acest "lux", insa cu buna stiinta incalca restrictia, fiind singurul exces pe care si-l ingaduia.
Era din ce in ce mai greu sa gaseasca prea putin pretentiosul aliment insa ea descoperise locul si ajungea acolo chiar si cind vremea nu era in favoarea ei.
Traind vremurile rationalizarii, cind totul se dadea "cu lingurita" (zaharul pe care il primeam abia ajungea pentru strictul necesar) nu ne permiteam luxul pregatirii in gospodaria proprie a gemurilor si dulceturilor, nepunindu-se problema prepararii homemade a marmeladei.
Asa se face ca, astazi, bucuria de a pregati cea mai gustoasa marmelada de gutui in bucataria mea m-a dus cu gindul la pasiunea dulce a mamei mele, obligindu-ma sa incondeiez reteta pe marginea imaginilor graitoare si sa o las mostenire fetelor mele cu certitudinea ca, ori de cite ori vor gasi vreme sa o pregateasca isi vor aminti (si nu numai atunci) de cea care si-a inchinat fiecare clipa a vietii ei iubirii ce le-o purta.

Se sterg gutuile cu o cirpa aspra indepartindu-se puful.

Se spala fructele si se taie in bucati potrivite asezindu-se intr-un vas adinc.

Se toarna apa peste fructe cit sa le acopere apoi se pun la fiert. Sint gata cind se inteapa usor cu furculita (aproximativ 45 de minute).

Cind sint gata se scurg de apa si se pun in vasul mixerului.

Se mixeaza la viteza mare pina se obtine un piure fin.
Se rastoarna intr-o cratita masurindu-se cantitatea de piure cu o cana, aceeasi cu care se va masura si zaharul gelifiant pastrind raportul de 1:1 (o cana zahar gelifiant la o cana de piure de fructe).
Se adauga si zaharul vanilat dupa care se amesteca bine pentru omogenizarea compozitiei.
Se lasa 10 minute timp in care zaharul impreuna cu zeama fructelor se vor transforma intr-un sirop.

Se aseaza vasul pe foc mic lasind compozitia sa fiarba pina se ingroasa bine.
Se amesteca din cind in cind ca sa nu se lipeasca de fundul vasului.
Cind compozitia este legata si a scazut suficient (dupa o fierbere de maxim o ora si jumatate raminind aproximativ 2/3 din compozitia initiala) se indeparteaza de pe flacara.
Se rastoarna intr-un vas de sticla termorezistenta scuturindu-se vasul pentru eliminarea aerului.
Se introduce in cuptorul preincalzit la maxim 70 de grade Celsius si se lasa pentru circa 3 ore, avind grija ca usa cuptorului sa fie intredeschisa asa incit sa nu creasca temperatura in interiorul cuptorului.
Se va evapora orice urma de lichid amestecul transformindu-se intr-o masa compacta, solida.
Se pastreaza la frigider intr-un vas acoperit sau se taie in felii groase de doua degete care se pastreaza infasurate in hirtie de copt unsa fin cu unt si tot in frigider.

Este delicioasa in zilele geroase de iarna servita pe piine prajita unsa cu unt alaturi de un pahar de lapte cald sau, asa cum ii placea mamei mele, cu un ceai de plante, fierbinte.

Vinete impanate - Μελιτζάνες με σκορδάτη σάλτσα ντομάτας

Aparent simpla, aceasta reteta are dichisul sau.
Insa gustul desavirsit al preparatului il recomanda, ceea ce ambitioneaza gospodina.
Personal, am inregistrat citeva esecuri pina la reusita.
"- Cum ti se pare?
- Nu e ca a lui Mani."
Un dialog ce sublinia diferenta dintre cele doua retete, acordind un calificativ la superlativ talentului culinar al nepotului preferat.
Acceptind cu hotarire provocarea, am comparat retete, am experimentat, tragind concluzii pe care doresc sa le impartasesc celor ce isi doresc un preparat perfect: vinete impanate.

Pentru doua portii se aleg doua vinete tinere, proaspete, sanatoase.

Ne mai trebuie:
- sase catei de usturoi,
- o ceasca rosii pasate
- un pahar cu apa
- ulei de masline
- frunze de patrunjel si telina
- sare

Se spala vinetele dupa care se indeparteaza codita. Apoi se curata coaja in lung, indepartind fisii late de 2 cm din loc in loc. Se portioneaza vinetele in felii groase de 1,5 cm, frecindu-le cu sare pe o parte si pe cealalta. Se lasa la scurs pentru aproximativ 20 de minute.

Se ia fiecare felie si se tamponeaza cu hirtie absorbanta indepartind sucul lasat de acestea dupa care, cu ajutorul unui cutit se fac taieturi laterale in care se infig fisiute de usturoi. Intr-o tigaie se pune ulei la incins apoi se pun feliile in uleiul din tigaie. Se rumenesc citeva minute pe fiecare parte, completind uleiul din tigaie daca acesta a fost absorbit. Se scot asezindu-le pe un gratar pentru indepartarea surplusului de ulei.

Se rinduiesc feliile prajite intr-o tava imprastiind printre ele crengute de patrunjel si telina.

Cind totul e pregatit se toarna deasupra o ceasca de rosii pasate adaugind apoi un pahar cu apa.

Se da tava la cuptor la o temperatura de aproximativ 220 de grade Celsius pina cind lichidul se evapora complet, feliile de vinete colorindu-se viu in rosul sosului de rosii, puternic aromat.

Respectind reteta veti obtine un preparat cu un gust divin, vinetele capatind o consistenta cremoasa, cu o aroma pregnanta de telina si patrunjel.

Fiind o reteta specifica, mediteraneana, nu poate lipsi o felie de feta stropita din plin cu ulei de masline si asezonata cu oregano.