Toamna
cu nabadai.
Parcuri
pustii.
Copaci
despuiati, frunze rasucite pe caldaram..
Pasi
tarsiti pe trotuar rascolind covorul pastelat.
... si
amintiri.
......
Timpul
trecut!
... si totusi caldura palmelor ce se ating, atat de
vie.
Plimbari
luuungi pe sub castanii de pe Calarasi (acum rapusi de furtuna si batranete).
Comoara
culeasa dintr-un caus spinos si daruita cu un sarut fierbinte, pastrata linga
suflet pina la intalnirea urmatoare.
......
Un colt
de strada cu castani.
Copil
neastamparat cu bucle rebele.
Conducator
de joc.
Nimeni
nu misca in front pana nu primeste comanda.
Azi se
culeg castane.
Se
gauresc cu un cui, se trece elasticul prin orificiu, se face nod.
Cine
visa la yoyo?
......
Povesti
cu castani.
Le-am
retrait langa un cos din magazin mangaind fructele lucioase.
Cate
emotii!
Oare
mi-a observat cineva clipele de neclintire?
Sau
poate oamenii sunt prea grabiti si superficiali pentru asa ceva?
Culeg
citeva intr-o punga.
Imi
propun sa incerc ceva nou.
Si iar
imi amintesc.
.....
Oras
trezit in era comerciala dupa somnul ratiilor.
DIANA
Supermarket
modern cu rafturi ce gem de marfuri.
Multe
tentatii!
Delicatese.
ŞURUPLU
KESTANE ŞEKERİ
Incercam!
Bun,
fin, gustos!
Revenim.
Surpriza:
o data, si atat!
„Nu se
cereau. Nu am mai adus.”
Ma
hotarasc pe loc.
Asta
voi face!
Dulceata
de castane
Desigur, ingredientul principal sunt castanele comestibile.
Bineanteles, ideal ar fi sa stim sa le alegem.
Eu nu am stiut insa am intuit ca cele mai mici sunt si mai fragede, apoi aspectul lucios imi indica faptul ca sunt proaspete.
Nu am stiut insa am aflat dupa aceea vizionand mai multe clipuri pe youtube ca, daca le voi pune in apa cele care vor pluti nu sunt bune, fiind putrede sau stricate, mucegaite.
Pregatirea lor necesita o tehnica simpla si daca se respecta niste conditii de timp, succesul este sigur.
Veti mai avea nevoie de:
- 1/2 kg zahar brun la 1/2 kg castane curatate
- un pahar cu apa
- o fiola esenta de vanilie
- 1 plic zahar vanilat Bourbon de la Dr Oetker
- o lingurita cuisoare,
- anason stelat
Urmeaza faza pe aplicatie :)
Se spala castanele cu apa rece, se scurg si se sterg cu o carpa.
Folosind un cutit zimtat vom face o crestatura fina pe banutul fiecarei castane.
Apoi se pun intr-un vas, se adauga apa, cat sa le acopere, si se pun pe foc, tinandu-se doar trei - cinci minute dupa ce apa incepe sa clocoteasca.
Se scurg si se lasa alte cinci minute sa se racoreasca usor, cat sa suportam sa le atingem cu varful degetelor.
Atentie! Daca se racesc va fi greu sa indepartam coaja.
Se indeparteaza cu grija coaja lucioasa,
fructele astfel pregatite punandu-se din nou intr-un vas cu apa rece.
Castanele proaspete vor fierbe repede, nu mai mult de 15 - 20 de minute, putand sa verificam cand sunt gata intepandu-le usor cu o scobitoare.
Se scurg de apa in care au fiert si, cand va fi posibila atingerea fara sa ne frigem la degete, vom indeparta repede si camasa fibroasa, astfel incat sa ramana doar miezul castanei.
Cat timp lucram la indepartatea pielitei punem la foc siropul pentru dulceata, amestecand intr-un vas apa, zaharul si mirodeniile.
Va trebui fiert pana incepe sa se ingroase, moment in care adaugam castanele.
Se mai fierb timp de 15 - 20 de minute, incercand siropul pe o farfurie.
Este gata cand urma trasa cu varful lingurei va ramane nemodificata, fara ca marginile sa se apropie.
Dulceata se pune in borcane curate imediat, acoperindu-se cu capacul, asa incat in timpul racirii, continutul se sterilizeaza.
Veti fi surprinsi de gustul aromat al fructelor in sirop, cu o textura combinata de nuci si alune.
Un parfum ce sigur va va transpune in atmosfera sarbatorilor imediate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu