miercuri, 9 aprilie 2014

Coronite cu miere, scortisoara si cacao - Kanelbullar

Cum se prelinge timpul rapid printre degete!
Constat ca au trecut deja trei ani de cind m-am hotarit sa fac o culegere cu retetele preparatelor personale (intelegind prin asta: asa cum le pregatesc eu) pe care sa o poata consulta fetele mele oricind vor dori.
Pentru mine acest blog este un jurnal fantastic, facindu-ma sa constientizez sansa pe care o am de a transforma in realitate scopul propus atunci cind am inceput sa pun rind dupa rind in „filele” sale, si oferindu-mi imaginea reala a evolutiei mele din mediul virtual.
Mi se pare extraordinar să pot face clic pe o postare anterioara ca sa vad ce anume mi-a ocupat timpul la un moment dat, si sa retraiesc amintirile fericite mentionate sau, sa observ modificarile, imbunatatirea si, de ce nu, atitudinea laudativa sau critica a celor ce viziteaza blogul.
Ma simt vinovata atunci cind nu-mi deschid jurnalul dar si mai vinovata atunci cind, din diverse motive, nu postez.
Voi incerca sa depasesc faza oferindu-va o reteta simpla, potrivita perioadei de post pe care o traversam in asteptarea marelui eveniment al Invierii.

Kanelbullar, un desert scandinav extrem de popular in tarile Europei Nordice incit are propria sa sarbatoare, in varianta proprie. Simplu de pregatit, aromat si gustos.



Cu ingrediente putine, intr-un timp pe care il putem incadra la rubrica recorduri in bucatarie si cu o manopera pe masura, obtinem garantat un desert apreciat.
Asadar, avem nevoie de:
- un pachet foietaj de post
- 5 linguri miere de albine
- 4 linguri cacao dark
- o lingurita scortisoara
- un galbenus
- o lingurita de lapte
- 4 linguri zahar brun

Se decongeleaza foietajul la temperatura camerei.
Se intinde pe suprafata de lucru si se portioneaza in bucati de marime potrivita, in functie de dimensiunea desertului pe care vrem sa il obtinem.
Eu am impartit latimea foii in patru si lungimea in doua, obtinind astfel opt dreptunghiuri. 
Am impartit apoi fiecare dreptunghi in fisii egale, cu latimea de aproximativ un centimetru, pe lungime.


Am amestecat intr-un vas mierea, scortisoara si cacao, omogenizindu-le bine.


Am distribuit compozitia pe fiecare dreptunghi si, cu ajutorul unei pensule am acoperit intreaga suprafata a foietajului.


Se procedeaza la rasucirea dreptunghiului pornind dintr-un colt si rostogolind in diagonala pina se obtine un rulou.


Se infasoara ruloul obtinut sub forma unui melc pe care il asezam in tava pregatita din vreme cu hirtie de copt.


Intr-o farfurie se amesteca galbenusul de ou cu laptele, obtinind o compozitie cu care ungem coronitele.


Se presara suprafata prajiturilor cu zahar brun si se coc la foc potrivit (220 grade Celsius - treapta medie de temperatura) pentru aproximativ 30 de minute.
Constituie prajitura ideala pentru cafeaua de dimineata, pentru musafirii neasteptati sau alaturi de ceaiul de fructe.




Un comentariu:

  1. Le-am facut! foarte gustoase, iar aspectul este de prima pagina. Le voi incerca si cu alte umpluturi. Excelente! Raluca

    RăspundețiȘtergere