duminică, 13 ianuarie 2013

Vinete umplute cu carne - Μελιντζάνες παπουτσάκια


Mai prietena cu soarele decit cu zapada, resimt intr-un mod acut mohoreala acestor zile.
Cautind o solutie pentru a ma binedispune intrucitva, m-am apucat sa rasfoiesc albumele cu fotografii - tratament sigur, amintiri minunate care imi incalzesc sufletul de fiecare data.
Asa am ajuns la o colectie de imagini din Spetzes, insula Bouboulinei - un nume ilustru care stirneste sentimente de patriotism, sacrificiu si curaj in inima fiecarui grec.
Aici, la umbra terasei unei mεζεδοπωλείο (taverna autohtona),


aceeasi despre care v-am vorbit in postarea anterioara, cea despre crema de brinza picanta – τυροκαυτερη, am comandat si mελιντζάνες παπουτσάκια – vinete umplute cu carne (traducere mot à mot, datorita asemanarii – vinete pantofi), o varianta pentru familiara musaca ce ofera consumatorului sansa de a simti intr-o singura imbucatura textura cremoasa a vinetei coapte si gustul picant al amestecului de carne tocata, intr-o combinatie perfecta, apetisanta, mai buna rece decit calda.




Intuind reteta, am incercat sa reproduc deliciosul preparat in bucataria mea.
Mi-a reusit - zic eu, apreciind dupa laudele "recenziei culinare" exprimate de cel mai dur critic (sotul meu).

Sa va spun cum am procedat.
Am avut nevoie de:
- doua vinete potrivite ca marime.
- 0,500 kg carne de porc (pulpa de porc degresata)
- 1/2 legatura patrunjel verde
- 4 - 5 bucati rosii uscate conservate in ulei
- 10 masline verzi, fara simburi
- o lingura pulpa de rosii
- sare, piper, dupa gustul fiecaruia
- o lingurita oregano
- o lingurita boia dulce
- un pahar vin alb
- patru catei de usturoi
- feta (optional, in loc de bechamel)
- un pahar ulei de masline (asta e! "lasa-i bun" - cum spunea soacra mea)

Intii pregatim amestecul de carne.

Tocam pulpa de porc impreuna cu patrunjelul si o punem intr-o tigaie in care am incins un strop de ulei de masline. Adaugam sare si piper dupa gust, turnam vinul si lasam sa fiarba incet pina se evapora tot lichidul.

Condimentam cu oregano si boia amestecind usor pentru omogenizare.

Tocam marunt rosiile uscate conservate in ulei si maslinele verzi fara simburi (eu am folosit masline conservate cu ardei iuti, de aceea amestecul a rezultat putin mai iute) rasturnindu-le in tigaie peste carnea tocata.

Amestecind continuu lasam sa se combine aromele si adaugam si pulpa de rosii, rumenind in continuare.







Oprim focul si lasam tocatura sa se racoreasca, ocupindu-ne intre timp de pregatirea vinetelor.

Intii se taie in doua pe lung (putem lasa codita sau nu). Apoi, indepartam din loc in loc fisii din coaja. Cu o lingurita scobim usor miezul vinetei facind un locas in care vom aseza tocatura.

Pe urma incingem uleiul de masline si procedam la prajirea vinetelor pe ambele parti.
Luind cu o lingura compozitia de carne tocata umplem vinetele asezate intr-o tava. Taiem in doua pe lung cite un catel de usturoi indepartind coltul apoi infigem din loc in loc in carnea tocata cele doua jumatati.

Se introduce tava in cuptor pentru aproximativ 45 de minute la 220 de grade Celsius, fiind gata cind carnea este rumenita si usor crocanta. Se presara feta rasa deasupra lasindu-se tava inca cinci minute in cuptorul incalzit insa cu focul oprit.



Puneti pe masa un bol cu iaurt gras dres cu putin ulei de masline si in care ati adaugat citeva fire de oregano. Va completa gustul preparatului dupa preferinta fiecaruia.


6 comentarii:

  1. Te inteleg perfect! Eu sub 25 de grade nici nu exist. Parca am mintea congelata si abia cand vine soarele de primavara revin si eu la viata!

    Dar rasfoitul fotografiile este, intr-adevar, un remediu sigur! Iar vinetele sunt grozave, le-am facut si eu si ne-au transportat instant pe meleagurile mai insorite... chiar daca doar cu gandul!

    Te pup, cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i asa?
      Raspuns cu mai multe tinte: pentru toate afirmatiile tale.
      ;)
      Te pup si eu.

      Ștergere
  2. Arata minunat, nici nu ma mir de laudele primite, preparatul dar si gospodina le merita din plin ;) Pup

    RăspundețiȘtergere
  3. Arara extraordinar iar mirosul cred ca este si mai imbietor

    RăspundețiȘtergere
  4. Delicioase... La noi vinetele umplute ocupa un loc special... Mincam la greu, doar ca sint in varianta calabresa... Pupici si o saptamina minunata sa ai !

    RăspundețiȘtergere